Contre intre PNL si PSD de la drumul strategic de la Botosani

Dupa alegerile locale din iunie 2016, cand PSD a preluat conducerea Consiliului Judetean Botosani, cei care au plecat, Gheorghe Sorescu si Cristian Achitei, au declarat ca in ceea ce priveste drumul strategic din judet este predat la cheie.

Dupa cateva luni de cand a fost ales presedinte al CJ Botosani, Costica Macaleti revine cu cateva precizari legate de proiectul „Drumul strategic de la Botosani”.

„Fosta conducere a Consiliului Judetean Botosani ne-a spus ca a lasat proiectul drumului strategic la cheie. Numai ca noi, cand am luat acea cheie si am bagat-o in contact am constat ca s-a blocat. Nu mergea nici spre dreapta, nici spre stanga. Abia acum, dupa cateva luni de cand am preluat conducerea CJ, putem spune ca s-a deblocat cheia. Da, acum avem posibilitatea sa organizam licitatia pentru proiectare”, a declarat presedintele CJ Botosani, Costica Macaleti.

Mai exact, fiindca nu erau deschise axele de finantare pentru astfel de proiect, nu se putea organiza licitatia. Acum, cand au aparut si ghidurile de finantare, conducerea judetului are ca termen 6 luni de zile, adica pana in luna iunie, sa se prezinte la ADR Nord-Est cuproiectul pe masa.

Pentru ca, de fiecare data cand se discuta despre drumul strategic de la Botosani, fosta conducere liberala de la Consiliul Judetean era „taxata” de Costica Macaleti, deputatul Cristian Achitei a tinut sa dea cateva lamuriri in acest sens.

„De o perioada de timp tot aud din partea presedintelui CJ, Costica Macaleti, ca proiectul drumul strategic de la Botosani l-a primit la cheie doar ca acea cheie cand a fost bagata in contact se bloca. Am declarat si in perioada cand eram consilier judetean. Acest proiect era gata din partea noastra si asteptam sa se deschida axele de finantare pentru a merge mai departe. Din moment ce domnul Costica Macaleti a primit OK-ul pentru a merge mai departe cu acest proiect inseamna ca ceea ce s-a facut pana acum este bun. Adica asa cum am spus si atunci cand am predat conducerea CJ: am lasat proiectul drumului strategic la cheie. Restul este politica”, a venit cu precizari deputatul liberal Cristian Achitei.

Drumul strategic de la Botosani este un proiect pornit inca de la inceputul anului 2016 si va fi realizat cu fonduri europene. Cu acest drum strategic se va face legatura si cu viitoarea autostrada Iasi – Targu Mures, aceasta din urma mai avand de asteptat pana va intra in strategia de investitii a actualei guvernari.

Drumul strategic de la Botosani: Sipote – Rediu (7 km in judetul Iasi) – Rauseni – Calarasi – Todireni – Albesti – Trusesti – Dangeni – Hanesti – Mihalaseni.

Comments are closed.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.