Home Politica Deputatul PSD Tamara Ciofu: Proiectul pentru spitalul de ingrijiri paleative intra in...

Deputatul PSD Tamara Ciofu: Proiectul pentru spitalul de ingrijiri paleative intra in linie dreapta

Deputatul PSD, Tamara Ciofu anunta demararea demersurilor pentru constructia unui nou spital in municipiul Botosani, destinat recuperarii si ingrijirii paliative bolnavilor cronici.

Constructia noului spital va fi finantata din fondurile Companiei Nationale de Investitii, in cadrul unui program national. Noul spital va avea o capacitate de 141 de paturi si va veni in sprijinul batranilor cu boli cronice care au nevoie de ingrijire specializata.

„Spitalul pentru recuperare si ingrijiri paliative este astepat de foarte mult timp in Botosani. Avem o populatie in imbatranire, avem multi batrani in tot judetul care au nevoie de asistenta specializata, de un sprijin din partea statului iar acest spital de ingrijiri paliative va raspunde acestor nevoi. Spitalul va avea o capacitate de 141 de paturi si va trata pacientii cu probleme neurologice si locomotorii.”, a declarat deputatul PSD, Tamara Ciofu.
 
Primul pas pentru construirea noului spital a fost predarea amplasamentului pe care va fi construit, prin Hotararea de Consiliu Local din 23 octombrie 2014. Potrivit Hotararii de Consiliu Local, CNI va prelua terenul pe care va fi amplasat noul spital, insa acesta va ramane in proprietatea autoritatilor locale.
 
La inceputul aceste saptamani, oficiali ai Primariei Botosani au livrat studiul geotehnic si masuratorile topografice, urmand ca luni, 17 noiembrie, proiectantul contractat de catre Compania Nationala pentru Investitii sa faca masuratori la fata locului pentru demararea constructiei spitalului nou.

In urma vizitei sale la Botosani, proiectantul va intocmi studiul de fezabilitate pana la sfarsitul anului in curs. Proiectul, in valoare de peste 6 milioane de lei, va fi trimis spre aprobare catre Guvernul Romaniei.

„Demersul de a construi un nou spital in Botosani trebuie sa fie sustinut de toti parlamentarii nostri, pentru ca este un proiect extrem de important pentru comunitate. In fond, asta inseamna Guvernare pentru Botosani. Ne bazam si pe sprijinul guvernului PSD-UNPR-PC, care pana acum a aratat ca ii pasa de botosaneni. Am stabilit punti de legatura cu Ministerul Sanatatii, am trimis un memoriu si sunt ferm convinsa ca vom avea succes. Noul proiect”, a incheiat Tamara Ciofu.

Exit mobile version