In Sala Unirii, un mare covor de un albastru regal desparte interlocutorii. Nu pluteste zumzetul vesel al vreunei receptii. Alesii natiunii il asteapta pe Traian Basescu sa il informeze ca il vor pe Victor Ponta in fruntea trebilor acum, dar si dupa ce prezidentul va fi doar cetateanul Basescu.
Presedintele isi trece invitatii in revista si ii gratifica cu o fluturare de mana. Covorul este prea lat si ei prea multi. Totul este de un formalism intepenit, desi inainte s-a trudit la mentinerea suspansului. Kelemen Hunor casca sanatos in pumni, Victor Ponta isi sufla judicios nasul, Varujan Pambuccian este statuia melancoliei incurabile. Oamenii presedintelui au mine posomorate, de diferite intensitati. In jumatate de ora s-a mantuit si apare hartia de incoronare a lui Ponta,V.V.
Odata marcat momentul, vorba clasicului in viata Ion Iliescu, puternicii zilei s-au intors la treburile pamantene, pragmatice si mai ales negociabile. Presedintele si oamenii sai posomorati au ramas sa mediteze la cum sa-si umple timpul pana la proxima intalnire nocturna sau doar restransa. Sau cum sa isi planga durerile cu farmec pe la Bruxelles, ca in tara nu prea au mai ramas umeri primitori pe care sa jelesti. Din acest soi de meditatie urzicatoare, Traian Basescu ar putea invata sa fie un presedinte cum nu a mai fost si cum ar fi trebuit sa fie.
Rastimp, departe de palatul bantuit de amoc, cuvantul de ordine este „in viteza, spre liniste”. Doar ca linistea nu prea e. Marele trib al USL s-a pus gospodareste la masa si zangane dodecafonic in farfurii. Vrea, cere, ii este foame! Probabil ca Victor Ponta isi roade cravata mai abitir ca Mihail Saakashvili cand dadusera rusii buzna in Georgia. Trebuie sa ii impace pe alde Oprisan, Mazare, pe liberalii plini de hachite. Din pricina ca vrea sa fie mai catolic ca Papa, a cam stricat idila cu un Crin Antonescu, catarat pe un Everest al ifoselor. Poate de asta, Victor Ponta, trecut accelerat de varsta „carlanului”, vrea „elementul” UDMR pentru intarirea si linistea proprie.
Curios cum toate aceste vanzoleli se fac in numele instalarii normalitatii. Toti cei care se cred oamenii zilei stau cu normalitatea pe buze. Normalitatea si linistea au fost scoase de la naftalina si vor fi proclamate locuri comune. De obicei, ne dorim amarnic ce nu putem avea. Asa e si cu normalitatea ademenitoare pe care o vinde USL. Si pe care a vandut-o si PDL&co.
Si totusi, azi, 17 decembrie, undeva este liniste si este si normalitate, dar altfel. La Timisoara, amintirea Revolutiei este inca pastrata cu indarjire de o mana de oameni. Pentru ei, normalitatea sta in rememorare si lacrimi pentru acei morti atat de tineri, de necugetati si de idealisti. (Indira Crasnea)
