Dolineaschi: „Deschiderea in Dorohoi a Festivalului George Enescu, cel mai frumos proiect la care am lucrat ca deputat”

andrei dolineaschi

Deputatul PSD Andrei Dolineaschi considera ca deschiderea celei de-a XXI-a editii a Festivalului International „George Enescu” in municipiul Dorohoi, prin concertul sustinut duminica, 1 septembrie, de formatia Romanian Brass, reprezinta o recunoastere a rolului pe care l-a avut comunitatea dorohoiana in cultura nationala si internationala.

„Deschiderea in Dorohoi a Festivalului International „George Enescu” este cel mai frumos proiect la care am lucrat in calitate de deputat. Vreau sa multumesc Guvernului si Ministerului Culturii pentru pentru buna colaborare pe care am avut-o in pregatirea evenimentului. Cred ca, macar pentru un moment, am reusit sa readucem Dorohoiul in prim-planul comunitatii culturale din Romania si din strainatate, asa cum a fost multa vreme in epoca marelui maestru George Enescu. Am reusit astfel sa reamintim tuturor cat de prolifica a fost aceasta parte a Moldovei in formarea marilor valori din cultura romaneasca si din elita intelectuala a Romaniei moderne. Sper ca acest eveniment de anvergura internationala sa reanime traditia culturala dorohoiana si sa inspire tinerele talente din orasul nostru”, a declarat Andrei Dolineaschi.

Deputatul social-democrat a adresat totodata multumiri Primariei Municipiului Dorohoi si Asociatiei Culturale „Debelly  Artepol’s” pentru organizarea exceptionala a evenimentului.

Totodata, deputatul Dolineaschi a prezentat si mesajul premierului Victor Ponta adresat locuitorilor municipiului Dorohoi cu prilejul celei de-a XXI editii a Festivalului International George Enescu.

„De-a lungul vremii, in evocari sau amintiri legate de George Enescu, orasul Dorohoi a aparut ca o constanta, fie cu nostalgia primilor ani de viata, «povestiti» de maestru sau de apropiatii sai, fie cu reveniri, in scurte clipe de ragaz, pentru a-si vizita tatal sau pentru a concerta. Asa s-a petrecut in mai 1921, la sala Unirea, sau, in 5 martie 1927, cand a dorit sa interpreteze, deloc intamplator tot in acel spatiu incarcat de semnificatii, propria sa Sonata nr. 3 pentru pian si vioara «in caracter popular romanesc». Dar aici s-au nascut si primele portative ale unor opusuri de anvergura, finalizate apoi la Paris sau in Elvetia.
Admiratia constanta pe care locuitorii orasului au purtat-o muzicianului care afirma ca «de Moldova ma simt legat prin toate fibrele mele, (…) iar imaginea ei am dus-o cu mine», s-a concretizat in gesturi semnificative, o strada primind numele sau inca din 1925. In 1931, Enescu a devenit Cetatean de onoare fiind sarbatorit cu fast la implinirea varstei de 50 de ani, pentru ca in 1936, dupa succesul fulminant al premierei mondiale cu opera Oedip, dorohoienii sa-i trimita un «Omagiu» ca semn de pretuire.
Poate ca un gest sentimental, poate pentru a le multumi, Maestrul a acceptat sa reprezinte Dorohoiul in Parlamentul Romaniei candidand pe listele Blocului Partidelor Democratice.
Afectiunea si dorinta de a-l omagia pe Enescu in locurile pe care le-a pastrat in suflet pana in ultima clipa au determinat, in 2005, initierea Festivalului destinat tinerilor din liceele de muzica, intitulat «Jurjac» – asa cum era alintat Enescu in copilarie.
Deloc intamplator, aici la Dorohoi, vor rasuna primele acorduri ale muzicii sale in concertul ce va anticipa, fie si cu cateva ore, deschiderea oficiala a editiei XXI – un gest «de suflet», mult asteptat si sperat de dorohoieni, un pas spre cuprinderea orasului in sfera de interes a celor care il onoreaza pe Maestru in varii feluri.
Astfel vor fi cunoscute si locurile Moldovei sale si vor fi cunoscuti si oamenii pentru care Enescu nu este doar un simbol, ci o legatura cu trecutul si mai ales cu viitorul, sub semnul muzicii pe care a creat-o sau pe care a interpretat-o cu atata daruire si dragoste”
, este mesajul premierului Victor Ponta pentru dorohoieni.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.