Home Politica Dolineaschi: “Guvernul a alocat microbuzele scolare promise pentru Botosani”

Dolineaschi: “Guvernul a alocat microbuzele scolare promise pentru Botosani”

Presedintele PSD Botosani, deputatul Andrei Dolineaschi, a anuntat ca Guvernul a aprobat achizitionarea si livrarea in cursul acestei luni a unui nou lot de microbuze scolare pentru dotarea primariilor si a unitatilor scolare cu profil sportiv. Mijloacele de transport vor fi destinate in principal elevilor care nu pot fi scolarizati in localitatea de domiciliu.

De asemenea, vor fi utilizate si pentru transportul copiilor de la liceele sportive pentru deplasarea la competitii. 
 
Acest nou lot face parte din etapa a doua a unui program dezvoltat de Guvernul Romaniei la nivel national, inceput in anul 2013. Programul vizeaza achizitia a peste 2200 de vehicule pentru dotarea primariilor si a unitatilor sportive din subordinea Ministerului Tineretului si Sportului si a Ministerului Educatiei. 
 
“Precizez ca in momentul de fata sunt aprobate toate cererile de microbuze si autobuze pe care le-am primit de la primarii din judetul Botosani.Unele microbuze sosesc acum in mai, iar restul luna viitoare. Multumesc primului-ministru, Victor Ponta si fostului ministru al Dezvoltarii, domnul Liviu Dragnea pentru sprijinul pe care ni l-au dat in aceasta chestiune. Asta inseamna guvernare pentru Botosani, asa cum am promis in campania electorala”, a declarat Andrei Dolineaschi, presedintele PSD Botosani.
 
Cel de-al doilea lot livrat in aceste zile in judetul Botosani cuprinde doua autocare a cate 28+2 locuri, pentru orasele Saveni si Darabani, doua microbuze cu cate 16+1 locuri pentru comunele Trusesti si Șendriceni, trei microbuze cu cate 16+1 locuri pentru liceele sportive, respectiv cate unul pentru Liceul cu Program Sportiv,  Clubul Sportiv din Botosani si Liceul Regina Maria din Dorohoi. 
 
“Principalul criteriu pentru alocarea acestor mijloace de transport a fost distanta pe care trebuiau sa o parcurga elevii pentru a ajunge la scoala. Ma refer in mod special la cei din zona rurala. Spre deosebire de guvernarea anterioara, cand totul era politizat, de aceasta data nu a existat nicio ratiune politica in alocarea acestor micobuze, ceea ce poate fi verificat la localitatile cu primari PNL”, a declarat vicepresedintele PSD Botosani, Doina Federovici.
 

In luna iunie a acestui an va urma achizitionarea si livrarea celui de-al treilea si ultim lot de microbuze scolare, prin care vor fi acoperite toate cererile din judetul Botosani, astfel incat toti elevii botosaneni vor avea o posibilitate civilizata de transport catre unitatile scolare.

 

Exit mobile version