Primarul orasului Saveni, Relu Tirzioru a declarat ca a renuntat la PNL intrucat a fost dezamagit de liderul liberalilor botosaneni, Florin Turcanu, dar si de presedintele PNL, Crin Antonescu.
„Nu mai sunt in PNL dintr-un motiv foarte simplu: Florin Turcanu si Crin Antonescu nu m-au convins sa raman, nu m-au convins ca au capacitatea sa conduca asa cum trebuie si sa respecte asteptarile celor care i-au votat. Nu m-au convins ca declaratiile lor sunt in concordanta cu faptele lor”, a declarat Relu Tirzioru.
Primarul orasului Saveni a spus ca in PNL Botosani sunt mai multe persoane dezamagite si nemultumite de politica celor din conducerea partidului si ca multi dintre liberali ar fi interesati de refacerea USL la nivelul judetului.
Cu toate acestea, Relul Tirzioru considera ca o eventuala reinfiintare a USL in Botosani va avea loc fara Florin Turcanu la conducerea organizatiei judetene a PNL.
„Eu sper ca USL se mai poate reface pentru ca asta au votat oamenii in 2012 si toti am avea de castigat daca am colabora. Dar nu cred ca refacerea USL la Botosani se mai poate face cu Turcanu in fruntea PNL. S-a certat prea rau cu toata lumea, desi domnul Dolineaschi i-a propus de mai multe ori sa nu rupem USL, chiar si dupa iesirea PNL de la guvernare”, a declarat Relu Tirzioru.
Edilul orasului Saveni a condamnat decizia partidului de a se apropia de Traian Basescu si de partidele din jurul presedintelui, in contradictie cu obiectivele care au stat la baza USL, in 2012.
„E greu sa le explici oamenilor de ce mergi langa Basescu, dupa ce in 2012, le-ai promis ca vom da jos regimul Basescu. Cu toate astea, domnul Turcanu a mers mai departe si s-a inteles cu PDL in acea «Alianta a Raului», cum e cunoscuta de botosaneni. Din acest motiv am venit alaturi de PSD, pentru ca aici putem continua ceea ce am promis cand eram in USL”, sustine Relu Tirzioru.
Primarul Savenilor a precizat ca se va alatura echipei PSD, intrucat a colaborat bine cu presedintele social-democratilor, Andrei Dolineaschi si cu ceilalti parlamentari PSD care i-au ajutat pe primarii din judet, indiferent de apartenenta lor politica.
„Sustin PSD pentru ca am intalnit oameni de mare caracter pe care ii stiam de cand am colaborat in USL sau chiar mai demult si care au sprijinit comunitatea locala in numeroase ocazii. Nu m-au dezamagit pe mine si nici pe cetatenii judetului Botosani. Vorbim de oameni care sunt aplicati in rezolvarea unor probleme pe raza judetului Botosani. Sa ne gandim numai cate usi a deschis domnul Dolineaschi pentru primarii din judetul Botosani si cate probleme au rezolvat parlamentarii PSD pentru primarii localitatilor botosanene”, a declarat Relu Tirzioru.
Biroul de presa al PSD Botosani