INTERVIU VICTOR PONTA: „Vreau sa oprim scandalul dupa alegeri si sa lucram impreuna pentru bunastarea tuturor romanilor!”

”Ii chem pe romani alaturi de mine, sa daramam toate aceste ziduri, sa fim mandri ca suntem romani si sa facem din nou acea unire de care Romania are nevoie!”

Domnule Victor Ponta, ce asigurari puteti da ca nu se vor mai taia pensiile?

Trebuie sa recunosc ca sunt ingrijorat de faptul ca unii dintre contracandidatii mei, daca vor caștiga alegerile, vor dori sa taie din nou pensiile romanilor, astfel incat sa-și poata acoperi cheltuielile pe care le-ar presupune punerea in aplicare a programelor lor economice. Tocmai de aceea, imi iau angajamentul ferm ca, atata timp cat voi fi premier sau presedinte, nu se va mai taia niciodata niciun leu din pensia cuiva! Va reamintesc faptul ca prima masura luata atunci cand am venit la guvernare a fost sa redam cetaţenilor pensiile si salariile taiate de Traian Basescu si Emil Boc. Am reparat atunci o mare nedreptate si am continuat sa luam masuri pentru a imbunataţi nivelul de trai al romanilor: am crescut valoarea punctului de pensie, am introdus ajutoare pentru plata facturii la energie, am majorat cuantumul ajutoarelor pentru incalzire, am redus TVA la paine de la 24% la 9%, am redeschis spitale, am amnistiat fiscal mai multe categorii sociale si multe altele. Iar de la 1 ianuarie 2015 vom mari din nou pensiile cu 5%. Aceste masuri luate arata intenţia noastra clara de a creste nivelul de trai si ii asigur pe toţi oamenii ca, atat timp cat voi ocupa o funcţie publica importanta, nimeni nu se va atinge de pensia lor.

Cum luptati cu fenomenul saraciei in Romania?

Sa nu uitam ca cei 10 ani de regim Basescu au insemnat dispret, saracie si umilinta pentru romani. Dar de cand am venit la guvernare am depus toate eforturile nu doar pentru a relansa economia, dar si pentru a repara nedreptatile mari facute de fostul regim, in special categoriilor sociale vulnerabile. Astfel, datorita cresterii economice, am reusit sa luam o serie de masuri pentru a reduce saracia si nedreptatile: majorarea alocatiilor de stat pentru 500.000 de copii din familiile sarace, cresterea, de la 1 decembrie, a alocatiei de hrana zilnica pentru 60.000 de copii din sistemul de protectie, cresterea cuantumul alocatiei de hrana zilnica pentru persoanele varstnice si cele cu dizabilitati din centrele de ingrijire, iar incepand cu 1 ianuarie 2015 vom majora indemnizatiile persoanelor cu handicap.
Mai avem enorm de multe de facut, pentru ca inca este prea multa saracie, prea multa coruptie, prea multa nedreptate! Sunt inca multi oameni care au nevoie de ajutor – si scopul nu este sa castigam alegerile sa ne batem intre noi, ci sa castigam alegerile pentru a-i putea ajuta pe acesti oameni.
Daca in doi ani si jumatate am reusit sa facem multe, blocati fiind de un regim si un presedinte care a fost mereu contra, va dati seama cate se pot face uniti, o echipa cu presedinte, premier, guvern, parlament, toti tragand in aceeasi directie?

Care este solutia dumneavoastra pentru combaterea somajului?

In ultimii doi ani am reusit sa cream peste 200.000 de mii de locuri noi de munca si perspectivele sunt incurajatoare, datorita masurilor luate. Iar asta mai ales dupa ce, in perioada guvernarilor anterioare, s-au pierdut peste 700.000 de locuri de munca.
Prin reducerea CAS vizam crearea a 70.000 de noi locuri de munca. Mai mult, am luat o serie de masuri pentru a creste ocuparea in randul tinerilor si aici as dori sa amintesc doar de programul „Garantii pentru tineri”, de care au beneficiat peste 188.000 de tineri. Stim ca nu e suficient si lucram pentru a continua pe acest drum, prin tot mai multe masuri care sa ajute economia sa se dezvolte, sa atraga investitorii, sa creeze locuri de munca si mecanisme de sprijin pentru cei dezavantajati.

Domnule Ponta, considerati ca investitiile in Educatie sunt importante? Ce masuri ati luat ca prim-ministru pentru a sprijini cadrele didactice?

Da, am spus intotdeauna ca Educatia si Sanatatea sunt domenii strategice pentru Romania, in care orice ban cheltuit reprezinta o investitie extrem de utila. Educatia este domeniul care vizeaza direct tinerii, iar acestia reprezinta viitorul Romaniei. Exista numeroase proiecte aplicate si masuri concrete pe care le-am luat pentru a oferi sprijin profesorilor. Am dat inapoi procentul de 25% taiat din salarii, am marit cu 10% salariile profesorilor debutanti si am dezvoltat sistemul de utilizare a finantarii din fonduri europene pentru dezvoltarea carierei. Chiar daca bugetul educatiei a crescut in 2013 si 2014, cred ca cea mai buna solutie pentru a ne apropia ca nivel de venituri pentru profesori de cel din Uniunea Europeana este sa apelam la finantarea comunitara – un exemplu bun este programul „Dezvoltarea carierei didactice”, prin care profesorii primesc 150 de euro pentru a-si cumpara carti, fara a exista obligativitatea decontarii.

Se spune ca sunteti mai preocupat de soarta celor varstnici decat de cea a tinerilor. Este adevarat?

Sincer, ma preocupa soarta tuturor romanilor. Sunt cel mai tanar candidat – am fost cel mai tanar premier si pot fi cel mai tanar presedinte, evident ca vreau sa fiu aproape de tineri! Toti romanii sunt importanti si toti au, in egala masura, nevoie de un stat care sa le fie util. In ceea ce priveste tinerii, vreau sa subliniez ca, dupa succesul programului ”Prima casa”, lunile acestea am venit cu un nou proiect: ”Prima masina”. Este un program prin care Guvernul ii ajuta pe tineri sa-si achizitioneze o masina noua, dar in acelasi timp, stimulam consumul si sustinem piata auto, in special producatorii autohtoni, precum Dacia.

V-am auzit in campanie promovand ideea necesitatii Romaniei de a atinge independenta energetica. Aveti o strategie in acest sens?

Independenta energetica inseamna preturi mai mici pentru fiecare roman, lipsa fricii ca altii ne decid soarta intr-un context international tensionat, inseamna ca investitorii vor veni in tara si vor crea locuri de munca mai bine platite, accentuand astfel ritmul de crestere economica a Romaniei. Dar mai inseamna ceva – inseamna independenta energetica fata de Rusia, si o consolidare a pozitiei Romaniei in regiune, astfel incat sa nu fim in pericolul de a fi atrasi in conflicte inutile.
Una dintre cele mai importante decizii pe care le-am luat este blocarea cresterii pretului gazelor naturale produse in tara pentru consumatorii casnici pe termen nedefinit si chiar scaderea pretului pentru consumatori industriali. Am reusit sa amanam liberalizarea preturilor, iar acest lucru are efecte benefice pentru romani, care pot fi observate si in facturi.

In materie de politica fiscala, sunt multe voci care intreaba ce directie va urma Romania daca PSD ramane la putere? Ce veti face cu taxele pentru perioada 2015 – 2020?

Inainte de orice, vreau sa se stie foarte clar ca noi suntem singurii care am scazut taxe. Știu ca mai sunt multe de facut, dar in acelasi timp doresc sa se stie faptul ca drumul pe care suntem este cel corect: am comasat peste 90 de taxe si tarife parafiscale, am redus CAS-ul cu 5%, am redus TVA la paine si il vom reduce si la restul alimentelor de baza, am scutit firmele de impozitul pe profitul reinvestit. Și avem de gand sa continuam exact pe acest drum, indiferent de atacurile si sperietorile pe care le lanseaza diversi contracandidati. Trebuie sa fim atenti, pentru ca acei contracandidati care acum striga ca vor reducerea taxelor daca vor castiga alegerile sunt, de fapt, inconjurati de aceiasi oameni care au marit TVA de la 19% la 24%: Basescu, Blaga, Predoiu etc. Este limpede ca oamenii acestia, fara taieri de pensii si salarii, nu se pot descurca din punct de vedere economic.

Domnule Ponta, in final, va adresez o intrebare transanta: de ce sa vina romanii la urne sa va voteze?

As vrea ca oamenii sa stie ca, dupa 10 ani de scandal, ne aflam acum in fata unei alegeri care va fi decisiva pentru viitorul nostru, al tuturor. Romanii trebuie sa aleaga intre continuarea regimului Basescu, cu toate nedreptatile si austeritatea pe care acesta le-a adus, si directia pe care o propun eu: o Mare Unire a romanilor, prin care sa facem din solidaritate si buna-intelegere valori nationale, construind astfel o Romanie puternica, o Romanie care are grija si de cei in nevoie, dar care sprijina si mediul de afaceri. Tot ceea ce facem are ca obiectiv cresterea bunastarii oamenilor, pentru ca razboiul politic, scandalul zilnic si ridicarea de ziduri intre romani sunt tot mai daunatoare tarii. Ii chem pe romani alaturi de mine, sa daramam toate aceste ziduri, sa fim mandri ca suntem romani si sa facem din nou acea unire de care Romania are nevoie!

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.