Constatăm, din păcate, că în cazul AUR proverbul românesc începe să devină, din ce în ce mai mult, o realitate.
Euforiei care a succedat succesul neașteptat de la alegerile parlamentare din decembrie 2020, ar fi trebuit să-i urmeze o perioadă de construcție bazată pe mult trîmbițatele valori și principii.
Dar iată că acele voci care pretindeau că AUR nu ar fi decît o imagine în oglindă a USR – o creație menită să compenseze înclinația globalisto-progresisto-stîngistă pe care USR-ul a dat-o eșichierului politic – par să aibă dreptate.
Recent, deputatul AUR de Botoșani, venerabilul (exclusiv prin prisma vîrstei) domn Lucian Feodorov a fost surprins votînd bugetul României, la două mîini și la două cartele. Trecînd peste penibilul situației, prin acțiunea domniei sale, fostul (?) tovarăș director comunist Feodorov ne confirmă faptul că prezența sa ca deputat AUR de Botoșani în parlamentul României este tot atît de potrivită – cel puțin la nivel ideologic – ca prezența lui Selly într-o bibliotecă.
Gestul, patentat de generații întregi de politruci și neaveniți care s-au perindat prin Parlamentul României, vine să completeze o imagine de ansamblu care nu face decît să confirme dezamăgirea în care începe să se transforme acest partid în care și-au pus speranțele atîția români de bună credință.
Dar așa cum, creștinește vorbind, pomul se cunoaște după roade, și omul după faptele sale se va cunoaște. Iar acestea din urmă conturează un partid croit după chipul vechilor găști de interese și asemănarea (doar pe hîrtie) cu un partid naționalist și creștin. Prin găurile din ce în mai mari care se cască în țesătura cusută cu ața albă a vechilor metehne, distingem nu inima jertfelnică a vreunui nou tip de om de stat hărăzit să răstoarne paradigma politică ultimilor 30 de ani, ci același mecanism de tinichea, ruginit de la comenzile executate în numele unor interese mereu străine de poporul român.
Nu am contestat și nu contestăm faptul că în AUR sînt foarte mulți români de bună credință, oameni cu care s-ar putea pune bazele unei noi clase politice în România. Problema constă în faptul că vocea lor se stinge, înecată de valul de politicianism și oportunism care cîștigă tot mai mult teren în sînul partidului.
Așteptăm cu mult interes, o reacție a șefilor AUR cu privire la obiceiul unor membri ai partidului pe care îl conduc de a vota în parlament și pentru „colegii de bancă”. Altfel, vom considera că această practică este acceptată tacit de către conducerea AUR, ceea ce, din păcate, ar plasa acest partid în tabăra vechii clase politice românești.
Dacă cei din structurile de conducere nu vor începe o primenire veridică a partidului, AUR riscă să se transforme rapid într-o organizație în care fripturiștii, oportuniștii și politrucii vor dicta politica de partid.
Ionuț-Bogdan Cărăușu
