Home Politica Senatorul PNL, Costel Soptica: „Legislatia noastra continua sa fie permisiva sub aspectul...

Senatorul PNL, Costel Soptica: „Legislatia noastra continua sa fie permisiva sub aspectul pedepsirii celor vinovati de defrisarile ilegale ale padurilor”

Costel Soptica - senator PNL Botosani

Senatorul PNL Botosani Costel Soptica a facut un apel public Guvernului României sa ia masurile de rigoare pentru oprirea defrisarilor ilegale ale padurilor din Romania. In acest sens, Soptica a adresat o interpelare parlamentara ministrului Apelor si Padurilor, Adriana Petcu, careia i-a prezentat riscul alunecarilor de teren si a inundatiilor survenite din cauza exploatarilor forestiere.

„Greenpeace Romania a cerut oficial interventia Ministerului Apelor si Padurilor, precum si a Romsilva, in cazul unor iminente alunecari de teren, generate de exploatari forestiere ilegale in mai multe judete ale tarii. Organizatia non-guvernamentala a atras atentia asupra situatiilor periculoase survenite in astfel de cazuri, marea majoritate a evenimentelor semnalate fiind in apropierea locuintelor oamenilor. De altfel, sunt de notorietate incidentele petrecute de-a lungul ultimilor ani, in care foarte multe gospodarii ale populatiei au fost distruse in urma alunecarilor de teren provocate de taieri ilegale ale arborilor”, a atentionat parlamentarul liberal in documentul oficial inaintat conducerii MAP.

„Pe de alta parte, a mai adaugat senatorul liberal in interpelare, relaxarea contraventiilor din Legea contraventiilor silvice, modificata recent prin Ordonanta 51/2016 a Guvernului, a amplificat blocajul sectorului forestier si a condus la foarte multe abuzuri ale actului de control. Potrivit proprietarilor de paduri, cateva exemple de actiuni abuzive sunt confiscarile unor cantitati mari de masa lemnoasa, precum si confiscarea masei lemnoase avizate peste cantitatea trecuta in procesul verbal de reprimire”.

In finalul documentului, Costel Soptica a solicitat raspuns la urmatoarele intrebari ministrului Apelor si Padurilor: „1. Ce pozitie aveti referitor la relaxarea contraventiilor silvice?; 2. Ce masuri aveti in vedere privind stoparea taierii arborilor din vecinatatea locuintelor pentru a se evita pericolul inundatiilor si alunecarilor de teren?; 3. Care sunt rezultatele anchetelor derulate in acest an in Romania, si specific in judetul Botosani, privind taierile si defrisarile ilegale ale masei lemnoase, cu infractiunile aferente constatate?; 4. Care este valoarea prejudiciului creat tarii noastre in urma taierilor de paduri, si punctual in judetul Botosani? „.

„In afara de aspectele mentionate in aceasta interpelare, am mai subliniat ca legislatia noastra continua sa fie permisiva sub aspectul pedepsirii celor vinovati de defrisarile ilegale, un fenomen de nestopat, care a costat Romania multe miliarde de euro dupa 1990. Sper ca responsabilii guvernamentali sa fie preocupati de acest fenomen nedorit si sa gaseasca solutiile pentru diminuarea jafului aurului verde”, a concluzionat senatorul Costel Soptica.

comunicat

Exit mobile version