AMENDATI la zi de SARBATOARE

Sarbatorirea Nasterii Maicii Domnului a fost un ,,bun prilej” pentru unii participanti la manifestarile culturale si religioase organizate în localitatile Vorona, Leorda, Copalau si Santa Mare de a-si  da ,,in petec” si de a se comporta intr-un mod necivilizat.

Efectivele de jandarmi care au asigurat ordinea si linistea publica la aceste manifestari, in cooperare cu lucratori de politie, au fost nevoite sa aplice 35 de sanctiuni contraventionale, in valoare totala de 8100 de lei.
 
Sanctiunile au fost aplicate pentru savârsirea unor fapte de tulburare a ordinii si linistii publice, precum si pentru incalcari ale prevederilor legale privind efectuarea actelor de comert de catre vânzatorii aflati la aceste manifestari.
 
Cu toate ca prezenta fortelor de ordine i-a descurajat in mare masura pe cetatenii cu asemenea ,,apucaturi”, consumul excesiv de bauturi alcoolice a fost, ca de obicei, principala cauza care a condus la savârsirea unor fapte precum adresarea de injurii, provocarea de scandal sau tulburarea ordinii si linistii publice, ce aduc atingere legii nr.61/1991 pentru sancţionarea faptelor de incalcare a unor norme de convieţuire sociala, a ordinii şi liniştii publice.
 

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.