Uneori, apa imbuteliata pe care o cumparam din comert nu este nici pe departe sursa de sanatate cu care se lauda cei ce o scot pe piata. Mai mult, in unele cazuri poate aduce si boala. De exemplu, la un recent control facut de inspectorii de la Protectia Consumatorilor, s-au facut si analize la cateva loturi de apa si… surpriza : ESCHERICHIA COLI si BACTERII COLIFORME au fost depistate dupa testele la Laboratorul Larex intr-un sortiment de apa ce se afla la comercializare.
„In urma analizelor de laborator efectuate de CNIEP LAREX la o apa de izvor plata din sursa Izvor Unghia, jud. Prahova s-a constatat incalcarea prevederilor Legii nr. 458/2002 privind calitatea apei potabile – pentru apele potabile imbuteliate, altele decat apele minerale naturale in ceea ce priveste prezenta Escherichia coli”, se arata intr-un Raport facut public miercuri, 9 iulie, de Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC).
Conform procedurii legale, ANPC a comunicat datele prin Sistemul Rapid de Alerta pentru Alimente, bacteriile respective punand in pericol sanataea consumatorilor prin problemele digestive pe care le pot genera.
Verificarile inspectorilor au avut in toata tara si au scos la iveala si alte deficiente ale diverselor sortimente de apa imbuteliata.
„Au fost prelevate 26 esantioane de ape minerale naturale si ape de izvor, care urmare analizelor efectuate de CNIEP LAREX a rezultat ca 27% prezentau abateri de la prevederile legale in vigoare”, se mai arata in Raportul ANPC.
APA CU TERMEN DE VALABILITATE DEPASIT
Apa minerala cu data durabilitatii minimale depasita s-a gasit in unitati comerciale din judetele : Botosani, Suceava, Cluj, Buzau, Sibiu, Harghita, Valcea si Vaslui.
APA pastrata in CONDITII IMPROPRII, la temperaturi ridicate
30 de operatori economici (3% din totalul celor controlati) nu respectau conditiile de depozitare indicate de producatori si inscrise pe etichete, acest lucru putand afecta calitatea apei minerale.
Bucuresti- diferite sortimente de apa imbuteliata depozitate in conditiile mediului ambiant, sub incidenta directa a razelor solare.
jud. Arges – apa minerala naturala carbogazificata, apa minerala naturala depozitate la temperatura mediului ambiant, neprotejate de razele solare.
jud. Dambovita – apa minerala era depozitata la temperatura de 30 grade C, nerespectandu-se astfel conditiile de depozitare impuse de producator (4-25 grade C).
jud. Prahova – baxurile cu apa minerala in spatiul exterior deschis, sub actiunea directa a razelor solare, contrar specificatiilor de pe eticheta.
Jud. Cluj – apa minerala depozitata direct pe paviment
.
jud. Bihor – nu erau respectate conditiile de depozitare recomandate de producator pentru apa minerala, produsele fiind depozitate sub actiunea directa a razelor solare.
jud. Constanta – apa de izvor PET-uri de 5 litri ce prezenta ambalaje deteriorate.
jud. Suceava – baxurile cu apa minerala naturala erau expuse direct razelor soarelui, fiind calde, aproape fierbinti.
UNA PROMITE ETICHETA, ALTA GASESTI in PET
In urma analizelor de laborator efectuate de CNIEP LAREX pe un esantion de apa plata de izvor, produs si imbuteliat in Romania, au rezultat valori diferite fata de cele declarate, pentru unii dintre constituentii mentionati in compozitia chimica inscrisa pe eticheta, astfel:
– nivelul de Calciu declarat pe eticheta era de 44,7 mg/l, in realitate analizele aratand ca de fapt continea 4,35 mg/l ;
– la fel, Magneziu declarat pe eticheta era 15,6 mg/l, in realitate laboratorul a determinand doar 2,00 mg/l. Si la alte elemente s-au constatat astfel de neconcordante intre ce scrie pe eticheta si compozitia reala a produsului ;
DATE INCORECTE, INEXACTE, DE NATURA SA CREEZE CONFUZII CU APELE MINERALE NATURALE
Lista apelor minerale naturale recunoscute in Romania este aprobata prin Ordinul ANRM nr. 4/2013, act normativ in vigoare la data efectuarii controlului.
Controlul desfasurat a depistat o serie de ape minerale naturale care nu se regaseau in lista mentionata.
jud. Covasna – a imbuteliat si comercializat un produs prezentat pe eticheta ca fiind apa minerala naturala extrasa din sursa F2 Targu Secuiesc, jud. Covasna, insa in lista nu figureaza o astfel de apa(jud. Dambovita, Ilfov).
Jud. Iasi – produs etichetat ca apa minerala naturala un produs provenind din Italia, insa in Lista apelor minerale naturale recunoscute de statele membre UE, publicata in Jurnalul Oficial al UE din 29.10.2013, nu figureaza nicio apa minerala naturala cu aceasta denumire.
Jud. Neamt – produs provenit din Grecia etichetat cu denumirea de apa minerala naturala, care prin ilustratiile de pe eticheta se adreseaza copiilor, insa in Lista apelor minerale naturale recunoscute de statele membre UE, publicata in Jurnalul Oficial al UE din 29.10.2013 nu figureaza nicio apa minerala naturala cu aceasta denumire.
Jud. Dolj – se producea apa de masa cu specificatia „necarbogazoasa”, care avea inscris pe eticheta ca ingredient- dioxid de carbon(jud. Teleorman).
MASURI DISPUSE IN URMA DEFICIENTELOR:
– oprirea definitiva si retragerea de la comercializare a cca. 50.000 litri de apa imbuteliata in valoare de 97.798 lei care aveau caracteristici organoleptice neconforme, erau depozitati in conditii improprii (temperatura peste cea impusa de producatori si sub actiunea directa a razelor solare) sau care prezentau data durabilitatii minimale depasita;
– oprirea temporara de la comercializare a peste 1.031.000 litri apa minerala naturala, apa de izvor si apa de masa in valoare de 956.880 lei pana la remedierea neconformitatilor constatate;
– aplicarea a 617 sanctiuni contraventionale constand in 410 amenzi insumand 1.141.000 lei si 207 avertismente pentru incalcarea reglementarilor privind protectia consumatorilor.