In programul romano-elvetian vor intra doua proiecte, in valoare totala de 500.000 de franci elvetieni, pentru comunitati vulnerabile, cu probleme de sanatate dar si cu dificultati materiale.
Astfel de comunitati nu sunt greu de gasit in judet, care este pe locul 4 pe tara la mortalitate infantila, pe locul 5 la prevalente ciroze si tot pe un loc fruntas in ceea ce priveste populatia neasigurata.
Vizita la Botosani a consilierului ministrului Sanatatii, Cristina Vladu, a deschis calea unei mai bune informari privind posibilitatea atragerii de fonduri pentru programe medico-sociale. Cristina Vladu a avut discutii privind astfel de proiecte atat cu prefectul, cat si cu presedintele Consiliului Judetean.
Discutia privind programul ce va putea finanta proiecte botosanene din domeniul medico-social, a adus in atentie faptul ca fondurile vor fi, in cea mai mare parte, puse la dispozitie de catre Elvetia, dar vor avea si o componenta de cofinantare din partea ministerului sanatatii si a autoritatilor locale.
Botosaniul a fost ales judet pilot, alaturi de Salaj si Tulcea, punctul forte de calificare fiind numarul mare de asistenti comunitari pastrati de catre primariile din judet.
Prezentarea oportunitatii de finantare s-a facut in prezenta mai multor reprezentanti din judet ai sistemului medical si de asistenta sociala, autoritatile judetene asumandu-si sarcina de a transmite informatiile catre primari si potentiali parteneri ai acestora.
Practic, se asteapta identificarea acelor comunitati vulnerabile care au atat probleme de sanatate cat si dificultati materiale, astfel incat interventiile ce se vor face prin intermediul programului sa raspunda si sa rezolve nevoi concrete.
In competitie sunt asteptate maxim 6 proiecte ce vor fi analizate si evaluate, in final doar doua urmand sa fie finantate si implementate.
In valoare de 500.000 de franci elvetieni, acestea vor constitui modele pentru celelalte judete din tara, astfel incat in anii urmatori sa poata beneficia cat mai multe comunitati de fondurile puse la dispozitie de programul romano-elvetian.
„Important este ca dumneavoastra sa colectati datele necesare si sa faceti analizele corespunzatoare. Sa identificati prioritatile judetului, astfel incat proiectele sa se plieze perfect pe aceste prioritati. Trebuie stabilit ceea ce este real nevoie, urmand ca aceste proiecte sa prinda radacini”, a declarat consilierul ministerial Cristina Vladu.
Specialistul a exemplificat o serie de indicatori care constituie puncte de plecare in analiza pe care o vor face autoritatile, aratand, spre exemplu, ca Botosaniul este pe locul 4 pe tara la mortalitate infantila, pe locul 5 la prevalente ciroze si tot pe un loc fruntas in ceea ce priveste populatia neasigurata.
Consilierul ministrului s-a aratat deschis la preluarea problemelor de dotare medicala transmise de catre prefectul judetului, explicand ca aparatura necesara specialistilor din Botosani ar putea fi achizitionata prin fonduri ale Bancii Mondiale si Comisiei Europene. In plus, Cristina Vladu a apreciat ca binevenita propunerea presedintelui Florin Turcanu de deblocare a unor posturi pentru cadre medico-sociale ce pot fi salarizate de catre Consiliul Judetean.