Consiliul Național al Elevilor vrea fiscalizarea meditațiilor

Elevii cer guvernului să sancționeze cadrele didactice care nu declară sursele de venit: „Meditațiile reprezintă o adevărată industrie care nu este controlată”.

Consiliul Național al Elevilor invocă un raport publicat de Ministerul Educației care arată că aproape jumătate dintre elevi fac meditații în particular, iar de cele mai multe ori, cadrele didactice nu plătesc impozit pentru sumele pe care le încasează în cadrul meditațiilor.

„A avut loc o creștere semnificativă a procentului elevilor care urmează meditații la diferite materii. Această creștere poate fi pusă doar parțial pe seama pandemiei, având în vedere faptul că practicile privind meditațiile derulate de către profesori reprezintă deja o cutumă a sistemului educațional din România. În medie, prețul/ședință de meditații poate ajunge până la 100 de RON, sume care, de cele mai multe ori, nu sunt fiscalizate, nefiind declarate drept venit suplimentar de către cadrele didactice”, spun elevii.

Consiliul mai amintește că în 2019, „numărul profesorilor care au declarat faptul că obțin venituri suplimentare din meditații a fost de 4.135, ajungând la venituri declarate de peste 35 de milioane de lei. Raportat la numărul total de 172.600 de cadre didactice care profesează în România la acest moment, procentul celor care au declarat aceste venituri este de 2,39%”.

Din acest motiv, elevii cer Ministerului Finanțelor, Ministerului Educației, Ministerului Afacerilor Interne și Ministerului Justiției să ia măsuri pentru a garanta fiscalizarea meditațiilor.

„În ultimii ani, piața meditațiilor a crescut semnificativ, până în punctul în care a ajuns să fie o adevărată industrie. Nu putem închide ochii în fața faptelor de corupție care se petrec în sistemul educațional. Nedeclararea unor venituri reprezintă evaziune fiscală”, mai transmit aceștia.

Imagine de Luisella Planeta Leoni de la Pixabay

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.