Home Social În cinci comune din județul Botoșani s-a sistat furnizarea apei din cauza...

În cinci comune din județul Botoșani s-a sistat furnizarea apei din cauza calității necorespunzătoare

Autorităţile sanitare din Botoşani au dispus sistarea furnizării apei în cinci comune din judeţ, după ce s-a constatat că apa nu este potabilă.

Directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Botoşani, medicul Monica Adăscăliţei, susţine că această decizie priveşte comunele George Enescu, Păltiniş, Prăjeni, Suliţa şi Şendriceni, măsura fiind adoptată pentru evitarea unei epidemii.

„Avem cinci unităţi administrativ-teritoriale în care DSP a solicitat sistarea apei în comunitate, având în vedere că, în urma analizelor de laborator, apa nu este potabilă. S-a luat legătura cu primăriile şi încercăm până în zilele următoare să readucă probe de apă să vedem dacă aceste probe sunt bune. În urma precipitaţiilor abundente din ultima perioadă, pânza freatică s-a contaminat şi de asta am avut această problemă în aceste comune. (…) Deşi nu este o soluţie plăcută, DSP a solicitat sistarea apei, pentru a evita o epidemie în aceste zone”, a afirmat Monica Adăscăliţei.

Populaţia din cele cinci comune este de peste 18.000 de persoane.

Monica Adăscăliţei a precizat că specialiştii DSP au solicitat montarea de dozatoare în unităţile de învăţământ, pentru ca, odată cu începerea anului şcolar, elevii să dispună de apă de consum.

Oficialul DSP susţine că a solicitat, de asemenea, o verificare a tuturor staţiilor de tratare a apei din judeţ.

Exit mobile version