MARIRI de SALARII pentru UNII BUGETARI! Cu BURSELE STUDENTILOR, zgarcenie

Deputatii au decis ca unor categorii de bugetari sa le acorde mariti de salarii, de 20%. In acelasi timp, au considerat ca nu este cazul sa voteze si pentru acordarea burselor pentru studenti pe timpul vacantelor.

In comisiile de munca si buget, luni, s-a dezbatut proiectul de lege pentru aprobarea OUG nr.2/2017 privind unele masuri fiscal bugetare. Dezbaterile s-au finalizat cu decizia ca, din iunie, o serie de bugetari sa benmeficieze de majorari salariale de 20%.

Categoriile de bugetari care intra la aceste cresteri salariale sunt: personalul din cadrul oficiilor teritoriale pentru intreprinderile mici si mijlocii si cooperatie, personalul din cadrul Agentiei Nationale pentru Protectia Mediului si al agentiilor judetene pentru protectia mediului si Garzii Nationale de Mediu, personalul Administratiei Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii, angajatii Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor si ai comisariatelor regionale si judetene pentru protectia consumatorului.

Deputatii liberali au asteptat sa vada impactul bugetar al acestei masuri, dar cum nu a fost prezentat, s-au abtinut la vot.

In schimb, liberalii au venit cu un amendament care, daca ar fi fost votat, ar fi adus studentilor, pe timpul vacantelor, bursa de 201 lei. Amendamentul PNL a fost respins cu un vot diferenta.

A mai fost un amendament respins, cel prin care se cerea acordarea gratuitatii pe transportul feroviar tuturor studentilor, indiferent de varsta.

Dupa ce a fost votat in comisii, proiectul de lege urmeaza sa ajunga in dezbaterea plenului Camerei Deputatilor.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.