Home Social Mărțișorul „Curcubeu” – simbol pentru copiii de la Grădinița nr. 6

Mărțișorul „Curcubeu” – simbol pentru copiii de la Grădinița nr. 6

Venirea primăverii este o ocazie minunată de a stimula creativitatea și implicarea civică.

Mărțișorul „Curcubeu”, simbol al copiilor de la Grădinița cu program prelungit nr. 6 Botoșani, a fost adus în dar comunității din zonă.

Împreună cu părinții, preșcolarii și cadrele didactice de la grădiniță au confecționat mărțișoare într-o manieră cât mai personală și au împodobit pomi ai Parcului Curcubeu din cartierul Primăverii din municipiul Botoșani.

„Parcul Curcubeu este parcul în care mai toți copiii grădiniței își petrec timpul liber, la un loc. Aici se întâlnesc cu colegii de clasă, cu frații colegilor, cu familiile acestora sau cu animalele de companie. Parcul devine, astfel, din simbol un cadru fizic, real al imaginii colective și al apartenenței la un grup mai mare decât cel al familiei și al instituției de educație, pentru copil. Noi știm că educația nu are loc doar între patru pereți, astfel că de multe ori întreg cartierul devine un mare teren de joacă și de implicare pentru copiii noștri. La fel și de aceasta dată. Prin această activitate copiii au dorit să celebreze venirea primăverii și renașterea naturii”, a declarat directorul Grădiniței nr. 6, prof. Daniela Budur-Hristea.

Exit mobile version