NEREGULI GRAVE la Maternitatea din Botosani! (DOCUMENT)

Un medic care lucreaza in cadrul Sectiei de Obstetrica si Ginecologie a dezvaluit o serie de nereguli din aceasta unitate medicala.

Medicul primar neonatolog, Eugen Prajinariu a semnalat o serie de erori grave in ceea ce priveste modul in care unele asistente isi fac treaba.

Acesta a redactat un referat pe care l-a inaintat managerului Spitalului Judetean Mavromati, pe langa neregulile semnalate acesta avand si propuneri pentru remedierea unor greseli.

„Subsemnatul, dr. Eugen Prajinariu, medic primar neonatolog, angajat al Spitalului Judetean Botosani, sectia Neonatologie, ca urmare a faptului ca activitatea sectiei a fost subiectul unor dezbateri si critici publice de catre populatia orasului, tin sa va aduc la cunostinta urmatoarele evenimente cu care m-am confruntat in activitatea mea in cursul anului trecut, precum si opinia mea in privinta remedierii unor greseli in beneficiul pacientilor Spitalului Judetean”, si-a inceput referatul medicul Eugen Prajinariu.

Pentru a da greutate acestui referat, medicul a prezentat si cateva exemple in care unele asistente de la Maternitate au procedat gresit.

„Una din asistente a vaccinat BCG a doua oara un nou nascut, insemnand doza dubla ce expune cu siguranta acel copil la reactii adverse in lunile urmatoare. Am adus la cunostinta mamei despre aceste reactii adverse ce pot apare, mama fiind cea care mi-a spus despre eveniment. Apoi am expus cazul medicului sef de sectie, colegilor si asistentei sefe pe care am rugat-o sa anunte medicul de familie pentru a urmari copilul in eventualitatea aparitiei reactiilor adverse. Uneori asistentele anunta externarile pacientilor inainte ca medicul de salon sa faca vizita pentru a-si exprima decizia in acest sens, ceea ce duce la dezacorduri intre medicii neonatologi si obstetricieni. In cursul verii trecute mi s-a perturbat activitatea garzii, fiind expus la greseli profesionale in terapia unor nou nascuti in stare grava, de catre alti colegi medici si asistente din alte sectii ale Spitalului Judetean care au hotarat in locul meu ca unul dintre copii trebuie sa fie transferat la Iasi. Astfel, au abuzat de functia lor, intrand in sectia de neonatologie, utilizand un vocabular si un ton necivilizat, au tulburat linistea sectiei prin certuri inutile, pana la miezul noptii, perturband activitatea medicala din sectie, expunand personalul la erori terapeutice. De asemenea, au abuzat prin faptul ca au telefonat la Iasi pentru a solicita transferul si la Serviciul de Urgenta pentru a solicita un mijloc de transport, in conditiile in care decizia de comun acord a echipei de la neonatologie a fost alta. De asemeni, au instigat familia impotriva activitatii medicale din sectia de neonatologie”, mai scrie medicul Eugen Prajinariu.

Un alt exemplu grav este atunci cand laboratorul Maternitatii nu mai lucreaza sambata si duminica. In aceste zile, apar o multime de nelamuriri si incurcaturi la recoltarea si transportul probelor biologice la Spitalul Judetean, cat si la obtinerea rezultatelor. Totodata exista multe deficiente in transportul si manipularea sangelui pentru transfuzii, mai ales in anotimpurile reci.

PENTRU A CITI INTREG REFERATUL DATI CLICK AICI!

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.