Home Social PROFESOR scos din Inspectoratul Scolar de politisti!

PROFESOR scos din Inspectoratul Scolar de politisti!

I s-a intamplat unui profesor dorohoian, vineri dimineata.

Cadrul didactic venise in audienta la inspectorul scolar general Mihaela Hunca. In loc de o discutie, profesorul s-a trezit ca a fost chemata Politia pentru a-l da afara din Inspectorat.

Ioan Domonco sustine ca a incercat sa ii explice inspectorului scolar general situatia sa, faptul ca este persecutat in scoala in care lucreaza, insa sefa ISJ nici nu a vrut sa auda, motivand ca nu are timp, ca urmeaza sa intre intr-o sedinta. Ba mai mult, a chemat oamenii legii. Asta in conditiile in care sefa ISJ ar fi considerat ca profesorul a dat buzna in birou, a fortat intrarea si nu mai dorea sa paraseasca incaperea pana la lamurirea situatiei lui.

„Nu am fortat usa. Am intrat dupa ce am asteptat la usa, cand am vazut ca nu mai era nimeni la inspectorul general. Aveam o problema foarte presanta de discutat. Au chemat politia cum ca as fi fortat usa. A fost intimidare. Sunt persecutat de conducerea scolii”, a declarat Ioan Domonco.

Cadrul didactic venise sa ii explice inspectorului scolar general situatia sa, faptul ca desi in sedinta publica din luna octombrie a fost repartizat pe postul de profesor de sprijin la Liceul Tehnologic Ion Pilat din Dorohoi, ulterior a fost incadrat pe postul de invatator-educator.

In plus, i-a fost blocat si salariul iar incercarile sale de a obtine o audienta la conducerea Inspectoratului au esuat de fiecare data. Nu mai putin de opt incercari de a obtine o audienta au fost sortite esecului, spune profesorul dorohoian.

Conducerea Inspectoratului Scolar sustine ca va verifica la Liceul Tehnologic Ion Pilat din Dorohoi situatia reclamata de profesor.

Exit mobile version