Home Social PROFESORII si ELEVII, obligati la vizite dese la … PSIHOLOG?! Cat de...

PROFESORII si ELEVII, obligati la vizite dese la … PSIHOLOG?! Cat de dese?

Propunerea de a-i trimite des la psiholog atat pe elevi, cat si pe dascalii lor, vine de la un grup de parlamentari, care au pregatit un proiect in acest sens, documentul urmand sa fie depus la Parlament la inceputul lunii viitoare. 

Intr-o declaratie de presa, unul dintre initiatori a spus ca se pregateste aceasta masura tocmai pentru a mai stavili violenta in unele scoli, pornita de la la elevi, dar uneori si de educatori, invatatori, profesori. Violenta, consum de droguri, la acestea se ajunge si pentru ca problemele oamenilor din scoli nu sunt identificate din vreme pentru a le gasi rezolvare si a preveni deraiajele de la comportamentul normal.
 
Proiectul legislativ care deja a prins contur si urmeaza sa fie depus la Parlament prevede infiintarea, in fiecare unitate de invatamant din Romania, a cate unui cabinet de psihologie, in care va fi incadrat cate un specialist in domeniu. Ar insemna un efort financiar consistent pentru bugetul de stat, dar scopul este nobil: fiecare elev si cadru didactic sa beneficieze de cel putin doua discutii cu psihologul, intr-un an scolar, pentru identificarea unor eventuale probleme care ar putea determina un comportament deviant al elevilor sau cadrelor didactice. Initiatorul proiectului spune ca ideal ar fi ca o astfel de vizita in cabinetul psihologului sa fie chiar lunara, desi in practica ar fi aproape imposibil acest lucru. 
 
„Nu vrem sa bagam frica in copii sau parinti, dar foarte multi dintre elevi si studenti nu au parte de o consiliere psihologica atunci cand intampina anumite probleme. Cred ca un control, poate chiar lunar, adica o discutie cu specialistul, ar prinde bine fiecaruia, atat copiilor cat si dascalilor. Daca specialistul constata din timp anumite probleme de comportament, atunci este mult mai usor ca acestea sa fie tratate. In acest fel se vor evita evenimentele neplacute, care sunt cu zecile in scolile, liceele si universitatile noastre”, este declaratia pe care reporterii de la Libertatea au smuls-o unuia dintre initiatori. 
 
Intrebarea este: ar avea Romania atatia psihologi incat sa asigure, in fiecare unitate de invatamant, functionarea unui cabinet de psihologie in conditiile prevazute in viitoarea lege, daca aceasta ar trece de Parlament?
 
Specialistii in domeniu sustin initiativa legislativa, considerand ca o astfel de lege ar putea sa aplice un „balsam” sufletesc pentru acest segment al societatii romanesti – scoala. Dar, in cat timp s-ar putea pune in aplicare, la noi, o astfel de lege?
 

Exit mobile version