În perioada următoare va fi emis ordinul de ministru în baza căruia va fi scoasă la licitație investiția.
Proiectul reabilitării și modernizării Școlii Profesionale Speciale „Sfântul Stelian”, aflată în subordinea Consiliului Județean Botoșani, a depășit toate etapele de avizare, după ce a trecut și de ultimul test, cel al Comitetului Tehnico-Economic (CTE) din cadrul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.
Doina Federovici, președintele Consiliului Județean, Antonela Pătrașcu, directorul Direcției Investiții și Achiziții Publice, și reprezentanții proiectantului general au susținut în fața reprezentanților Ministerului Dezvoltării proiectul care are o valoare de 18,3 milioane de lei, echivalentul a 3,7 milioane de euro. Contribuția Consiliului Județean Botoșani va fi de aproximativ 200 de mii de lei.
„Am promis modernizarea Școlii Speciale «Sfântul Stelian» și ne ținem de cuvânt. Am primit avizul pozitiv al CTE din cadrul Ministerului Dezvoltării pe proiectul depus de Consiliul Județean la Compania Națională de Investiții. Este o investiție foarte importantă pentru copiii noștri cu nevoi speciale. Am spus mereu și demonstrăm zi de zi că niciun efort nu este prea mare pentru a le asigura mediul propice dezvoltării. Ne-am angajat și suntem lângă copiii noștri speciali și lângă familiile lor, pentru că avem datoria de a le asigura cele mai adecvate condiții în școlile pe care le urmează, astfel încât să dobândească un minim de competențe profesionale care să-i ajute să se integreze mai bine în societate”, a declarat Doina Federovici, subliniind că „grija pentru semeni este o prioritate pentru administrația județeană”.
În perioada următoare va fi emis ordinul de ministru în baza căruia va fi scoasă la licitație investiția.
„Vreau să mulțumesc tuturor celor care au înțeles să facem echipă și că doar muncind împreună în aceeași direcție vom putea dezvolta județul Botoșani”, a conchis Doina Federovici.
Proiectul reabilitării și modernizării Școlii Speciale „Sfântul Stelian” presupune: refacerea șarpantei, montarea de panouri fotovoltaice, anveloparea termică a întregii clădiri, înlocuirea geamurilor și a ușilor, realizarea încălzirii în pardoseală, înlocuirea rețelei de distribuție a căldurii, a centralei termice, a instalațiilor și obiectelor sanitare, a instalațiilor de iluminat și a celor de detecție și semnalizare în caz de incendiu. De asemenea, se va realiza amenajarea terenului, a accesului, refacerea trotuarelor și a căilor de acces. Proiectul prevede și dotările specifice activității școlare.
Clădirea Școlii Speciale „Sfântul Stelian” a fost construită în anii 1979-1980 și a fost inaugurată în 1981. De la darea în folosință, la clădire nu au fost efectuate lucrări de reabilitare care să conducă la o eficiență energetică și implicit la emisii scăzute de carbon prin utilizarea energiei din surse regenerabile.