Sfântul Valentin, chiar dacă este o sărbătoare împrumutată în cultura românească, a devenit neoficial Ziua Îndrăgostiților la români, devansând „autohtonul” Dragobete. Cu toate acestea, studiile arată că 79% dintre oameni sărbătoresc Ziua Îndrăgostiților deoarece se simt constrânși de presiunea socială și comercială, potrivit Statista.com.
Potrivit psihologului Lenke Iuhoș, din cauza presiunii sociale, care te îndeamnă să te racordezi la cutumele societății – veșnicul „așa se face” – în perioada Sfântului Valentin – cu două săptămâni înainte și după sărbătoare – există mult mai multe șanse ca relațiile să se destrame, deoarece mulți dintre noi nu știm să ne comportăm „așa cum trebuie” în aceste zile festive.
„Mulți băieți intră în panică în această perioadă deoarece nu știe care sunt așteptările partenerului, îi este teamă să nu dezamăgească, probabil nu are atâția bani pentru cadourile sofisticate pe care le așteaptă partenerul, și de cele mai multe ori alege calea cea mai simplă: aceea de a se eschiva și de a găsi motive de ceartă, sperând într-o despărțire temporară în preajma Zilei de 14 februarie”, explică psihologul Lenke Iuhoș.
Mai mult decât atât, specialistul afirmă că 3 factori esențiali îi împing pe bărbați să prefere despărțirea în preajma sărbătorii decât să nu se ridice la așteptările partenerului:
- Așteptările prea înalte. „Pentru mulți, Sfântul Valentin vine cu o mulțime de așteptări, inclusiv cadouri, mese speciale și localuri romantice. Cu toate acestea, cu cât așteptările sunt prea ridicate, cu atât mai ușor s-au creat premisele unei dezamăgiri, deoarece partenerul poate fi pus față în față cu realitatea, care nu se potrivește cu speranțele acesteia nerealiste. De asemenea, multe cupluri care aleg să intre într-o relație sperând că totul va fi roz și că băiatul îi va face toate poftele, ajung până în stadiul în care pot apărea dezamăgirile și disfuncțiile în cadrul relației”, explică psihologul Lenke Iuhoș.
- Comparația cu alții. „Datorită sau din cauza Facebook sau Instagram, cu toții putem vedea că x sau y merg de Ziua Îndrăgostiților la restaurante de lux, concerte sau evenimente cu un standard ridicat, iar de cele mai multe ori aceste experiențe vor fi idealizate înainte ca acestea să se întâmplă. Atunci intervine un moment ciudat în viața unui cuplu, deoarece partenerul se va simți complexat că nu va putea oferi iubitei o seară magică precum vede pe rețelele de socializare la apropiați. Aceste comparații pot duce la nemulțumiri cu privire la modul nostru de a sărbători, chiar dacă în acest moment a fost perfect plăcut și satisfăcător”, mai spune Lenke Iuhoș.
- Acutizarea problemelor în cuplu. „Chiar dacă poate suna paradoxal, Ziua Îndrăgostiților poate chiar să acutizeze problemele pe care le avem deja în cuplu, deoarece gândul ascuns adânc în subconștientul nostru – de “seară perfectă” – va ieși la iveală și va fi extrapolat către gândul de “relație perfectă”. În preajma sărbătorii de 14 februarie, avem tendința de a exagera unele gânduri, sentimente și fapte, deoarece suntem de părere că nu se ridică la așteptările unei “relații perfecte”. De asemenea, coroborând emoțiile exagerate cu presiunea socială, sentimentele noastre negative se pot intensifica într-o relație disfuncțională și poate escalada în reproșuri, certuri sau chiar despărțiri temporare sau definitive”, conchide psihologul Lenke Iuhoș.