Ministerul Sanatatii a anuntat printr-un comunicat ca nu are cum ocoli aceasta „taxa” pentru bolnavii internati, motivand ca ar fi vorba de „conditionalitatile discutate si stabilite cu organismele internationale ( FMI, BM si CE), inca din anii precedenti”.
Desi din opozitie actualii guvernanti criticau cu vehementa coplata, acum fac primii pasi spre punerea acesteia in aplicare.
„In acest context, la propunerea Ministerului Sanatatii, FMI a acceptat introducerea unei coplati modice doar la nivelul spitalului, ca mecanism de control al internarilor nejustificate, fictive si a raportarilor false. Mentionam ca aceasta forma de coplata va fi aplicata numai in spitale, acolo unde si costurile sunt mai mari. In acest caz, coplata va fi platita la externare”, se arata in comunicatul MS.
Vestea buna care ne-o dau cei din minister este ca. deocamdata, coplata se aplica doar la spital si nu va fi aplicata serviciilor de urgenta, in ambulatoriu de specialitate, medicinei de familie sau in cazul analizelor medicale. Nu vor plati coplata nici persoanele exceptate prin lege: copii, gravide, pensionari cu venit sub 740 lei pe luna, bolnavii inclusi in programele nationale de sanatate, daca nu realizeaza venituri din munca, veteranii de razboi.
Se vorbeste de un cuantum modic al coplatii, insa deocamdata guvernantii nu s-au decis asupra valorii acestei taxe. Cuantumul si regulamentul de aplicare al mecanismului se vor stabili in normele la contractul-cadru.