Cu putin timp in urma, un elev aflat in pragul examenului de bacalaureat facea valva pe facebook cu scrisiarea sa in care arata ce mai reprezinta in zilele noastre examenul de bacalaureat pentru tinerii care fac pasul spre viata de adult.
Elevul Andrei Eduard Burghelia, din Constanta, din clasa a –XII-a, critica aspru programa scolara si modul in care profesorii inteleg sa-i pregateasca pe elevi pentru „examenul maturitatii”.
„Sunt unul dintre tinerii care vor sustine examenul de bacalaureat in anul 2016. Acel presupus ‘examen al maturitatii’ care nu face nimic altceva decat sa suprasolicite elevul, fortandu-l sa memoreze munti de informatii inutile. Sunt stresat, suparat, confuz si nu mai fac nimic productiv pentru ca invat pentru ‘examenul maturitatii…
Sunt spalat pe creier. Am lasat scoala sa ma tampeasca. Bucuria cunoasterii a fost inlocuita cu teroarea memorarii”, scria, printre altele, elevul, aducand mai multe argumente in favoarea opiniei sale.
Un profesor de franceza, dintr-un liceu din Romania, ii raspunde, argumentand la randul sau de ce adevarul trebuie cantarit cu mai mare atentie de catre elevi. Cine are dreptate ?
Iata ce ii raspunde profesorul Radu Iliescu, pe blogul propriu, radu-iliescu.blogspot: :
Ma adresez atat lui Andrei Eduard Burghelia, autorul randurilor de mai sus, cat si elevilor mei care gandesc ca el, trecuti, prezenti si viitori.
Draga elevule,
Te afli in pragul bacului si te vad framantat de indoieli legate de sistemul de invatamant. A te indoi este normal si, crede-ma, dupa douazeci de ani de predare am si eu acest exercitiu. Lucrul in sine e bun. Insa gasesc reprosurile pe care le faci tu scolii, in buna masura, nefundamentate, si legate mai ales de modul in care te raportezi tu la ea. Hai sa incepem cu starea ta interioara dinaintea unui examen. Folosesc ca sa o descriu exact cuvintele tale: „suprasolicitat, fortat”, „stresat, suparat, confuz”, „spalat pe creier”, „tampit”, „plictisit teribil”. Componenta emotionala domina textul tau, vei fi de acord cu mine. Cum sa-ti spun? Mood-ul pre-examen ar trebui sa fie rezumabil intr-un singur cuvant: cristal. Rostul examenelor este sa fie luate, iar componenta emotionala a candidatului este la fel de importanta ca si cea intelectuala. Sunt, pastrand proportiile, batalii personale pe care le castigi cu stapanire de sine, strategii de abordare si cunostinte intelectuale. Modul in care tu personal te raportezi la aceasta proba a „maturitatii” tradeaza… imaturitate pura. In loc sa-ti folosesti judicios inteligenta si timpul, sa te mobilizezi ca organizator si actor al propriului program, tu incepi sa plangi. Sunt convins ca cele scrise de tine au provocat mai multa simpatie decat cele pe care le voi asterne eu in acest text, insa lucrurile sunt ceea ce sunt, daca o armata se prezinta la lupta cu starea ta psihologica, victoria e neindoielnica. Victoria inamicului.
Sa adastam putin asupra consideratiei tale ca esti „suprasolicitat”, „fortat”. Permite-mi sa zambesc nitel. Da, dragul meu, ai dreptate, bacul nu-si merita numele de „examen al maturitatii”. Cel mult al maturitatii emotionale, pe care n-am izbutit s-o vad in textul tau. Mai potrivit ar fi sa fie numit „examen al mediocritatii”, unul in care provocarea intelectuala s-a rarefiat pana la insignifianta. Pentru cine e oarecum familiar cu istoria bacalaureatului post ’89, dorinta organizatorilor de a-l face cat mai accesibil nu mai este un secret. Asa-zisele „competente” s-au transformat in parodic: ce respect mai trezeste un examen pe care-l iei daca indeplinesti conditia suficienta de a ajunge in sala? La literatura romana multe dintre subiecte sunt la alegere, ce poate fi mai elegant decat atat? Tu alegi, tu tratezi, crezi ca in invatamantul superior vei avea vreodata posibilitatea sa alegi intre doua subiecte la vedere?
Speaking of the devil , mi-ar placea sa-ti citesc impresiile dupa prima sesiune de vara de la Universitate. Pot paria ca, uitandu-te in urma, bacalaureatul ti se va parea exact cum iti spun eu acuma, un exercitiu superlight mentolat. Și asta pentru ca orice curs universitar de an cu seminarii si cu bibliografie e de cateva ori mai amplu si mai dificil decat manualele de istorie sau geografie pe care le pregatesti pentru bac. Și vei avea, oriunde te vei duce, cel putin un examen de an foarte serios, cu un profesor incomparabil mai putin dornic sa te treaca decat comisia de bacalaureat. Cand ai sa auzi studentii vorbind despre cuie, sa stii ca despre asta vorbesc. In plus, ca sa intelegi ca cele impotriva naturii inca n-au venit peste tine, prima sesiune de vara va fi chiar la inceputul verii, adica atunci cand tu ai fost anual in mood-ul de vacanta (soare, mare, muzica, distractie).
Sper c-ai vazut seria filmelor Rocky, cu Sylvester Stallone. Daca nu, ar fi marele moment s-o faci, ca sa pricepi ce ti se intampla. Pana atunci, iti mai zic eu una-alta. Rocky e un boxeur pe care nu da nimeni nici doua parale si care se antreneaza pentru un meci cu campionul mondial. Ca orice elev inaintea bacului, are un antrenor. Adica, un profesor. Ei bine, pentru o privire superficiala, antrenamentele nu par a avea vreo conexiune cu meciul: Rocky este fortat sa alerge zeci de kilometri, sa sara cu coarda, sa fugareasca o gaina intr-un tarc, sa bata cu pumnii un sac de piele plin de nisip. In ring, Rocky nu va face nimic din toate acestea. In ring, Rocky va snopi din bataie un om, va incerca din rasputeri sa se fereasca de pumnii lui si va iesi de acolo cu fata snitel, cu arcadele rupte, cu un ochi complet acoperit de sange. Daca Rocky ar fi un elev roman, probabil ca si-ar lua antrenorul la trei pazeste reprosandu-i ca l-a suprasolicitat cu coarda, cu gaina, cu sacul de nisip, lucruri complet inutile in raport cu boxul adevarat. Și totusi, asa cum nimanui nu i-a trecut prin cap pana acuma sa pregateasca un boxeur pentru un meci snopindu-l in bataie de trei ori pe zi, nicio scoala din lumea asta nu pregateste elevii pentru viata sau pentru piata muncii oferindu-le viata autentica sau munca la patron.
Mi-a retinut atentia delicioasa formulare: „memorarea de munti de informatie inutila”. Cu muntii, sper ca ne-am lamurit, sunt doar niste dealuri amarate. Muntii care asteapta sa-i escaladezi sunt binisor inaintea ta. Cat priveste inutilitatea, fara multe menajamente, am sa te contrazic. Daca ai fi fost putin atent, ai fi remarcat ca utilitatea informatiei o enunti chiar tu: „memorarea”. Cum sa-ti spun, memoria este ca un muschi, se antreneaza prin memorarea de informatii. N-ai vrea sa stii ce infern este viata cuiva fara memorie. Oarecum impotriva vointei tale, scoala iti ofera training-ul pentru memorie de care vei avea nevoie si in universitate, si mai tarziu, cand inteligenta ta va lucra exact cu ceea ce vei izbuti sa memorezi. Sa ne ierti daca viata ta de acum incolo se va putea petrece fara structura mitocondriei, fara concatenarea sirurilor de caractere sau fara batalia de la Oituz. Nu avem posibilitatea sa consultam ursitoarele ca sa-i oferim un parcurs personalizat fiecaruia dintre elevii nostri, cu lectii pentru fiecare etapa a vietii viitoare, economisindu-le fiecare farama de energie. Ba chiar ne-am permis sa credem ca energia intelectuala folosita de fiecare elev nu este o risipa, ci o investitie in propriul intelect. Noi ne credem ca si lectiile pe care nu le vei accesa nemijlocit tot iti vor servi la ceva: antrenamentul tau intelectual. Gandeste-te ca anumite lectii sunt ca niste gantere, nu-ti servesc sa decupezi friptura in farfurie, dar lucreaza muschii cu care candva vei manui furculita si cutitul.
Legat de faptul pe care-l reprosezi ca nu esti incurajat sa gandesti critic, ma intreb cum anume ai putea privi critic lectia despre genele recesive de la genetica. Sau concordanta timpurilor la subjonctiv de la franceza. Sau aruncarea mingii de oina de la educatie fizica. Ai idee cati ani studiaza un medic inainte de a avea oportunitatea sa gandeasca critic? Ma tem ca admiratia pentru gandirea critica ar trebui sa fie pe masura oportunitatilor de a o folosi in invatamant: mica. Daca vei dori sa urmezi studii de istorie, de exemplu, nu crezi ca inainte de a prezenta o viziune alternativa ar fi onest sa inveti si sa intelegi viziunea impartasita de curentul principal? Ce anume vrei sa critici inainte de bacalaureat, ceea ce inca nu ai avut ragazul sa intelegi? Deja critici limbajul folosit de materiile scolare, si daca asta intelegi prin gandire critica atunci este dezamagitor. Vrei sa inlocuiesti ceea ce tu numesti „limbaj academic” cu un idiom elev-friendly, fara sa cantaresti nici ce inseamna asta, nici care ar fi consecintele.
Draga elevule care te plangi ca manualele sunt lipsite de „grafice si imagini reprezentative”. Pe mine tocmai avalansa de imagini ma ingrijoreaza, si nu doar din manuale. Bombardamentul de imagini de orice fel ameninta de la o vreme exact capacitatea elevilor de a lucra cu ideile. Acestea din urma se slujesc musai de limbajul academic de care te plangi tu. Accesul la idei este conditionat de stapanirea limbajului si se poate afirma ca cei care acced la ele sunt exact cei care nu se plang de dificultatile lexicale. Ne pare rau ca te simti in plus in ecuatia asta, insa o scoala in care elevii sa nu invete constant lucruri noi (printre altele: cuvinte noi) ar fi ceva de neconceput. Și da, te invatam literatura pentru ca este o deschidere excelenta si facila catre: istoria mentalitatilor, antropologie, sociologie, etica, morala si religie. Te fortam sa inveti „formule matematice complicate” ca sa-ti aratam la analiza matematica faptul ca rigoarea poate coexista superb cu intuitia. Exact ca-n viata.
Am citit cu atentie partea cu cifrele statistice. Nu e foarte clar ce anume vrei sa spui, banuiesc ca insinuezi ca scoala romaneasca e de vina pentru abandonul scolar. Sugerezi o chestie fantastica: ca cei pierduti pe parcurs ar fi nemultumiti de calitatea actului educativ. Cumva, ca niste consumatori care intorc spatele unui produs, si rau fac, pentru ca ulterior piata muncii ii elimina. Iar cei care raman in scoala, zici tu ca raman degeaba, pentru ca piata muncii nici pe acestia nu-i poate valorifica. Draga elevule, cred ca faci o confuzie, una dintr-un lung sir. Intai de toate, scoala ca sistem nu este un borcan, adica nu poti izola scoala de restul societatii. Nu scoala a trimis parintii copiilor in strainatate si cu certitudine nu scolii trebuie sa i se reproseze malnutritia severa de care sufera 50% dintre copii Romaniei. Excluderea sociala a celor aflati sub pragul saraciei, subcultura manelistica, delirurile video, fascinatia pentru banii castigati usor – vei fi de acord ca nu se pot nici ele reprosa scolii. Abandonul scolar si analfabetismul sunt fenomene de interconexiune ampla, la care participa si globalizarea, si marea dezindustrializare de dupa 1989, si statutul de colonie economica a Romaniei. Te superi daca nu-ti impartasesc catusi de putin viziunea simplista?
Cat priveste acuza legata de inadecvarea dintre scoala romaneasca si piata muncii, vad ca pornesti de la premiza ca singura scuza pentru care ai mai fi dispus sa suporti sistemului de invatamant ar fi aceea a distribuirii de calificari utile. Eu zic: Doamne fereste! Cu ani in urma, cand in Romania inca mai erau fabrici, un proaspat absolvent de Politehnica a fost parasutat intr-un astfel de loc. La productie, tanarul avea cunostinte ioc. Luat la bani marunti pe probleme concrete, il bateau si inginerii, il bateau si maistrii, ba il bateau si muncitorii. Atunci lumea se isterizeaza: voi chiar nu invatati nimic la scoala? Și atunci absolventul le-a raspuns tuturor: ba da, scoala m-a invatat sa invat. Ce n-a zis, dar s-a vazut pentru cine avea ochi sa vada, e ca lui ii formase si caracterul. Avea instrumentele intelectuale de care era nevoie, dar si vointa de a le pune in practica. Sa stii ca povestea asta o stiu de la un profesor-inginer care o folosea ca argument exact la reprosul pe care-l faci tu aici (nimic nou sub soare!).
Nu-i poti cere scolii sa-ti furnizeze exact cunostintele si deprinderile de care vei avea tu nevoie la angajare. Este posibil sa-ti schimbi de 3-4 ori profesia, cum ar putea scoala sa anticipeze asa ceva? Nici macar scoala de soferi nu scoate soferi, ci doar oameni capabili sa acumuleze experienta, sper ca nu e un secret pentru nimeni faptul ca pana nu faci 100.000 km nu are rost sa te numesti sofer. Cum anume ar trebui pregatita inainte de bacalaureat o stewardesa? Dar un scriitor? Ma voi revolta intotdeauna impotriva pretentiei ca rostul scolii ar fi acela de a prepara oameni pentru masina de tocat oameni numita piata muncii. Voi crede pana la capatul vietii mele ca rostul scolii este sa formeze la elevi, suprasolicitandu-i si fortandu-i ca sa invete sa-si descoperi limitele nebanuite, pe langa structurile intelectuale perene, mai cu seama caracterul. Iar marea mea tristete ca profesor este ca scoala, complacandu-se in rolul de anticamera a serviciilor de resurse umane de la noi si de aiurea, incepe sa rateze exact misiunea ei dintotdeauna, aceea de a forma OAMENI.
