Home Sport FC BOTOȘANI – ASTRA GIURGIU 1-1. O remiză tensionată! (FOTO)

FC BOTOȘANI – ASTRA GIURGIU 1-1. O remiză tensionată! (FOTO)

FC Botoșani și Astra Giurgiu au remizat, scor 1-1, în primul meci al etapei cu numărul 3 din Liga 1, și rămân neînvinse după 4 runde.

Partida a început cu francezul Ongenda în prim-plan. Fostul mijlocaș al celor de la PSG a deschis rapid scorul, în minutul 10, cu o execuție de clasă. A șutat fără preluare, de la aproximativ 20 de metri, fără speranță pentru Lazăr.

Botoșănenii au rămas în ofensivă, iar grecul Soiledis a fost la un pas să dubleze diferența peste doar două minute. Mingea a lovit bara. Au urmat momente încinse, cu intrări dure de ambele părți. Giurgiuvenii au egalat în minutul 39 prin Bejan, după o eroare în defensiva gazdelor.

Partea secundă a fost una ștearsă, haotică, fără ocazii mari de poartă și presărată cu multe durități. Andrei Dumitraș a văzut cartonașul roșu în minutul 82, după o intrare cu talpa pe gamba lui Radunovici. Eliminarea a deblocat partida. Ultimele 10 minute s-au disputat pe contre, ambele formații ratând câte o ocazie importantă de gol.

FC Botoșani și Astra rămân neînvinse, având o linie de clasament identică: 3 egaluri și o victorie.

ECHIPELE DE START

FC Botoșani: E. Pap – A. Dumitraș, A. Miron, A. Burcă, Soiledis – J. Rodriguez, Oaidă – M. Roman I, Golofca, Ongenda – M. Roman II

Rezerve: M. Fraisl – Patache, Enriko Papa, Chitoșcă, Piftor, Brekalo

Antrenor: Costel Enache

Astra Giurgiu: B. Lazăr – Al. Stan, Bejan, Erico Da Silva, Radunovici – Mrzljak, Biceanu – Llullaku, N. Roșu, Balaure – D. Alibec

Rezerve: Nedelcovici – Butean, Cestor, Boboc, R. Moise, L. Buș, Begue

Antrenor: Marius Măldărășanu

Arbitru: Sebastian Colțescu (Craiova) / Asistenți: Mircea Grigoriu și Andrei Constantinescu (ambii din București) / Rezervă: Iulian Dima (București) / Observator: Cornel Sorescu (Pitești).

Exit mobile version