Home Sport FC Botoșani a pierdut locul în play-off

FC Botoșani a pierdut locul în play-off

În urma derby-ului Moldovei FC Botoșani a a părăsit zona locurilor de play-off în Liga I. Botoșănenii au pierdut în fața elevilor antrenați de Flavius Stoican cu scorul de 1-0 în favoarea gazdelor din Iași.

Așadar șansele de a termina în primele șase echipe ale campionatului sunt tot mai mici pentru FC Botoșani, care, din ultimele 15 puncte, a câștigat doar unul pe teren propriu cu Juventus București.

Prima repriză a fost lipsită de faze pe poartă iar terenul aproape impracticabil a pus mari probleme jucătorilor celor două echipe.

În schimb, în a doua repriză, în minutul 53, ieșenii au speculat faptul că Nicolae Mușat a jucat greșit pasul la offside, au adus ușor mingea în fața porții, de unde golgeterul Andrei Cristea a îndeplinit doar o simplă formalitate. Mihai Roman a avut șansa de a egala șapte minute mai târziu, însă mingea trimisă spectaculos de mijlocaș a fost scoasă cu un reflex de zile mari de portarul Rusu, intrat pe teren la pauză. În ultimul minut al timpului regulamentar, Platini putea duce scorul la 2-0 însă șutul acestuia a nimerit din 16 metri stâlpul din stânga porții lui Alberto Cobrea.

În acest moment, cu două etape înaintea finalului acestui sezon regulat, șansele FC Botoșani de a mai prinde play-off-ul s-au diminuat considerabil, trupa pregătită de Costel Enache fiind condamnată să câștige ultimele două meciuri, cu Viitorul Constanța, în deplasare, și cu Gaz Metan Mediaș, acasă.

Exit mobile version