Iulian Rotariu, pentru a cincea oară campion mondial

Pompierul Iulian Rotariu continuă să uimească o lume întreagă prin faptul că reușește, tot timpul, să-și depășescă limitele.

În urmă cu puțin timp, organizatorii ultramaratonului Nomad, care se desfășoară în Laponia Finlandeză, au anunțat pe pagina oficială de facebook, că botoşăneanul a ajuns la linia de finish.

Ultramaratonul NOMAD LAPAND durează patru zile, însă Iulian Rotariu performanţa de a încheia cursa în doar trei zile.

„Având în vedere faptul că durata ultramaratonului NOMAD LAPAND era de patru zile, dar colegul nostru a terminat cursa astăzi (n.red. – miercuri), se pare că acesta se află în fața unui nou record. Așteptăm confirmarea oficială a celor de la Canal Aventure! Cuvintele sunt prea puține pentru a descrie voința de care ai dat dovadă, Iulian! Felicitări! Suntem mândri de tine!”, au anunțat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani – ISU Botosani.

Concurenții au avut de parcurs o distanță de 270 de kilometri, în condiții extreme. Iulian Rotariu este singurul român înscris în această cursă, el participând în scop caritabil, încercând să sprijine activitatea Asociației Părinților Copiilor cu Autism Botoșani.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.