Victor Dican transferat la FC Botoşani

Fostul jucător de la Universitatea Cluj a semnat un contract pe 3 ani şi jumătate cu echipa din Moldova.

FC Universitatea Cluj nu avea în plan să se despartă de fotbalist, însă a acceptat să intre în negocieri cu FC Botoşani la solicitarea expresă a jucătorului Victor Dican, care şi-a exprimat dorinţa fermă de a i se oferi posibilitatea să facă pasul spre Liga 1 încă din această iarnă.

„Îi mulţumim lui Victor Dican pentru tot ceea ce a făcut la “U” şi îi urăm succes în carieră. Transferul lui înseamnă o oportunitate pentru alţi fotbalişti tineri de a se afirma la FC Universitatea Cluj. Din Academie vin fundaşi talentaţi care, în viitorul nu foarte îndepărtat, vor îmbrăca tricoul echipei mari”, a declarat managerul sportiv Gabriel Giurgiu.

Pe lângă suma pe care o încasează în urma trecerii jucătorului de la FC Universitatea Cluj la FC Botoşani, clubul clujean păstrează procente importante dintr-un viitor transfer al mijlocaşului care poate evolua şi pe postul de fundaş central.

Victor Dican a fost transferat de FC Universitatea Cluj de la Metalurgistul Cugir în vara anului 2019 şi a strâns 57 de meciuri şi 10 goluri în alb şi negru.

Jucătorul de 21 de ani are patru selecţii la Naţionala Under 21 a României, toate în partide amicale disputate anul trecut.

În acest sezon, Victor Dican a strâns 17 meciuri în tricoul Universităţii, pentru care a înscris de două ori.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.