Home Sport O victorie cât o cucerire a CUPEI ROMÂNIEI! FC Botoșani – CSU...

O victorie cât o cucerire a CUPEI ROMÂNIEI! FC Botoșani – CSU Craiova: 2-1!

Cu toate că elevii lui Costel Enache au câștigat în fața oltenilor, totuși echipa locală a ratat calificarea în finală pentru că scorul final a fost de 6-3 în favoarea celei din Craiova.

Cu toate că părea un obiectiv imposibil, la cum au început jocul elevii lui Costel Enache șansele de calificare erau tot mai mari. Încă din minutul 13 Mircea Axente a deschis scorul după o acțiune personală a lui Olimpiu Moruțan, iar cei 3.000 de botoșăneni din tribune au început să viseze la „remontada”. Peste două minute Mihai Roman a introdus balonul în plasă, însă centralul Marcel Bîrsan a considerat că portarul Miodrag Mitrović a fost faultat de căpitanul botoșănean și în consecință a anulat golul.

Elevii lui Costel Enache au continuat să conducă ostilitățile până la finalul primei reprize, trecându-și în cont alte situații de a marca fără rezultat, însă pe tabela de marcaj. La capătul celor 45 de minute de joc, FC Botoșani a intrat la pauză cu avantaj minim de 1-0, în condițiile în care oltenii nu au trimis niciun șut pe spațiul porții lui Alberto Cobrea.

Repriza a doua a debutat cu o nouă ocazie mare a FC Botoșani după o combinație între Moruțan și Axente finalizată de primul cu o deviere din cădere cu capul, mingea trecând pe lângă vinclul porții lui Mitrović.

Dar în minutul 60 scăpat de la limita off-side-ului, Alexandru Mitriță a reușit să restabilească egalitatea, după ce l-a ridiculizat pe Plămadă.

După șase minute, Golubović, intrat în teren în minutul 61, a reușit să îl lobeze frumos de la 18 metri pe goalkeeperul Mitrović pentru 2-1, scor la care în tribune a început din nou să se vorbească de „remontada”.

Jonathan Rodriguez și Bojan Golubović au avut în minutul 70 și 71 șansa de a face 3-1 însă șuturile lor au trecut de puțin pe lângă poarta apărată de Mitrović.

Zece minute mai târziu goalkeeperul oltenilor a intervenit providențial la lovitura de cap a lui Andrei Burcă, scoțând mingea de sub transversală cu un reflex de zile mari.

Oltenii au reușit până la finalul meciului să absoarbă dominația botoșănenilor și să păstreze rezultatul final, calificându-se în finala Cupei României cu scorul general de 6-3.

De menționat că arbitrajul a lăsat de dorit în multe situații cheie ale partidei însă jucătorii au reușit să-și mențină moralul până la finalul întâlnirii.

„Știam că ne va aștepta un meci dificil, a fost o partidă dificil de pregătit pentru că ne gândeam la scorul din tur. Jucătorilor le-a fost greu să uite rezultatul acelui meci. Pot să fiu mulțumit că am riscat azi, dar Botoșani a făcut un meci foarte bun, plin de intensitate. Am avut dificultăți azi, dar până la urmă suntem fericiți că am ajuns în prima finală după 18 ani. Cel mai important e să ne recuperăm după această partidă, avem timp să pregătim meciul cu FCSB. Știm ce trebuie să facem și vom încerca să-i învingem pentru a ne face fanii mulțumiți”, a spus Devis Mangia.

„Băieții au avut o atitudine extraordinară, ceea ce îmi demonstrează că ei au crezut că putem întoarce scorul și că au caracter. Sunt oameni responsabili și pentru asta merită felicitări. Se putea lăsa golul de 2-0, dar nu sunt eu în măsură să analizez aceste lucruri. Eu trebuie să îmi văd de echipa mea. Eram îndreptățiți să credem în calificare dacă intram cu un avantaj de două goluri la pauză. Poate se nășteau niște energii suplimentare în rândul jucătorilor mei”, a spus și Costel Enache.

ECHIPELE DE START

FC Botoșani: Cobrea – Plămadă, Burcă, Miron, Mușat – Rodriguez, Achim – Roman, Moruțan, Golofca – Axente

Rezerve: Pap, Tincu, Dumitraș, Chitoșcă, Oaida, Golubovic, Serediuc

Antrenor: Costel Enache

U Craiova: Mitrovic – Popa, Kelic, Ferreira – Dimitrov, Mateiu, Zlatinski, Briceag – Gustavo, Băluță, Mitriță

Rezerve: Popescu, Popov, Burlacu, Bancu, Glavina, Martic, Screciu

Antrenor: Devis Mangia

Exit mobile version