Primăria Botoșani a alocat toată finanțarea pentru sport unui club cu zero rezultate

Bugetul de un milion de lei a fost alocat clubului de handbal masculin Magnum Botoșani, care nu a strâns niciun punct în ultimul sezon din Liga Națională și a retrogradat.

Finanțarea nerambursabilă a fost acordată de Primăria Botoșani în baza Legii 69/2000 și este destinată „promovării sportului de performanță”.

Magnum Botoșani, echipă care a evoluat în Liga Națională în sezonul trecut, a înregistrat o remiză și 27 de înfrângeri în cele 28 de partide disputate în sezonul trecut. Unicul punct obținut a fost retras din cauza unei penalizări.

Pentru finanțare au fost depuse 7 proiecte, iar unul dintre ele a aparținut clubului FC Botoșani, care a jucat în play-off-ul sezonului trecut din Liga 1. Cu toate acestea, clubul patronat de Valeriu Iftime s-a clasat pe locul 2 și nu a obținut finanțarea pentru că, potrivit președintelui comisiei de evaluare Bogdan Buhăianu, „sumele colectate din vânzarea de bilete nu trebuie să depășească 20% din bugetul anual al clubului, iar la FC Botoșani s-ar depăși”.

Totuși motivația lui Buhăianu nu bate cu realitatea. Fiindcă în sezonul trecut toate competițiile sportive s-au disputat fără spectatori încă din luna martie, când s-a declarat starea de urgență din cauza pandemiei de coronavirus.

Printr-o postare pe rețeaua de socializare Facebook, reprezentanții clubului FC Botoșani își exprimă dezamăgirea față de decizia luată de comisia din cadrul Primăriei Botoșani.

„Fără precedent: Primăria Botoșani alocă toți banii pentru sport unui singur club care a retrogradat cu zero puncte din 28 de meciuri”, au scris aceștia pe Facebook.

Conform regulamentului, suma alocată de Primăria Botoșani pentru sport este de maximum un milion de lei, care se va duce în contul clubului de handbal Magnum Botoșani.

Proiectele depuse pentru finanțarea nerambursabilă acordată de Primăria Botoșani și punctajele obținute:

Asociația Club Sportiv Magnum – titlul proiectului: „Handbalul botoșănean pe harta performanțelor” (80.8 puncte)

Asociația Sportivă Fotbal Club Botoșani – titlul proiectului: „Promovarea Sportului de Performanță” (78,4 puncte)

Asociația Club Sportiv Basseball „Thunderrwolves” – titlul proiectului: „Pasiune și performanță în baseball 2021” (57,4 puncte)

Asociația Sportivă Botoșani Autoracing Club – titlul proiectului: „Sport și Perfomanță în campionatul de raliuri BETANO 2021” (52,2 puncte)

Asociația Județeană de Atletism – titlul proiectului: „Botoșani pe podiumul național și internațional de atletism” (25,479 puncte)

Club Sportiv Dante Botoșani – titlul proiectului: „Botoșaniul, izvor de sportivi de performanță” (48,4 puncte)

Asociația Sportivă Ecologistul Botoșani – titlul proiectului: „Să oferim o șansă juniorilor” (41,8 puncte)

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.