Mugurel Vasile Semciuc, vicecampionul olimpic botoșănean, a fost sărbătorit acasă, prin intermediul unui eveniment organizat de Filiala Botoșani a Uniunii Ucrainenilor din România (U.U.R.), al cărei președinte este Victor Semciuc.
În comuna Mihăileni, localitatea Rogojești, alături de medaliatul cu argint la Olimpiada de la Tokio, au fost părinții, alte rude ale acestuia, membri ai Comitetului filialei și, pentru a destinde atmosfera, a fost invitată și fanfara filialei „Florile Bucovinei”, formația de seniori. Într-un moment de discuții sincere și deschise privind drumul parcurs până la obținerea acestui răsunător succes, vicecampionul olimpic a povestit și greutățile întâmpinate, dar și planurile de viitor, interlocutorul fiind Victor Hrihorciuc, vicepreședintele U.U.R.
– Povestestiți-ne câte ceva despre dumneavoastră și familia dumneavoastră?
– Sunt născut pe 24 ianuarie 1988, originar din satul Rogojești, comuna Mihăileni, județul Botoșani, în prezent legitimat la CSA „Steaua” București. Provin dintr-o familie simplă de la țară, suntem doi frați la părinți, eu fiind cel mai mic. Părinții mei sunt oameni simpli de la țară, muncitori, tata este ucrainean, iar mama provine dintr-un sat cu populație românească, din Grămești, dar, între timp, a învățat limba ucraineană, așa cum se spune la noi în sat și nu numai la noi.
– Fiecare copil are în copilăria sa idoli, vise. Unii să devină doctori, alții fotbaliști, alții polițiști și chiar piloți. Copilul Mugurel Semciuc ce visa să devină?
– Copil fiind, îmi plăcea mult fotbalul, probabil este valabil pentru aproape toți copiii. Apoi, după ce am mai crescut puțin, doream să devin polițist, în mintea mea de copil de la sat se născuse ideea că polițiștii sunt oameni „mari”, de ei ascultă toți. Apoi când am intrat la școală situația s-a schimbat. A apărut o altă oportunitate de a mă lansa în domeniul sportiv încă de la vârsta de 15 ani.
– Spune-ne ceva despre școala unde ai învățat? Ai învățat și în limba ucraineană sau ai studiat limba ucraineană doar ca obiect de studiu?
– Clasele I-IV le-am făcut în satul meu natal, Rogojești, iar V-VIII la Mihăileni. Din clasa a I am început să învățlimba ucraineană și făceam câte două ore pe săptămână, iar din clasa a V-a studiam câte patru ore pe săptămână limba ucraineană, ca obiect de studiu.
– Cine te-a îndrumat spre sport?
– Eram în clasa a VIII-a, la început de an, când domnul profesor Victor Semciuc, profesorul meu de educație fizică, m-a convins și m-a propus Clubului Sportiv Botoșani, ca să practic acest sport, canotajul. Până atunci eu nu auzisem prea multe despre această ramură sportivă. Știam doar de rezultatele obținute de doamna Elisabeta Lipă, care este originară tot din satul Rogojești.
– Ai practicat și alte sporturi?
– Sport de performanță nu am făcut, dar am cochetat cu fotbalul la nivel local și județean, așa că am ajuns să particip cu diferite echipe mai mari sau mai mici la faze județene și interjudețene.
– Când ai urcat pentru prima dată într-o barcă?
– Prima dată a fost pe iazul de la Fălticeni în toamna anului 2013 când, sub conducerea antrenorului Bulei George am învățat cum să țin vâslele, poziția în barcă, primele mișcări cu vâsle pentru a participa la concursurile care urmau să înceapă în primăvara anului 2014.
– Ce amintiri ai de la primele tale contacte cu caiacul și primul tău antrenor?
– Prima impresie a fost foarte frumoasă, pe zi ce trecea spoream încrederea în forțele proprii, mișcările erau mai apropiate de ce ni se cerea, bucuria succeselor personale în întrecerea cu colegii mei și am început să iubesc tot mai mult acest sport. Dar acesta a fost începutul. Pe urmă a venit greul, „joaca” s-a terminat. Cerințele au crescut, pretențiile antrenorilor au sporit, se apropia perioada concursurilor și noi trebuiam să demonstrăm că nu degeaba am fost selecționați pentru această ramură sportivă.
– Când au venit primele succese?
– Primul succes național a fost în luna decembrie 2014, dar de data aceasta, doar pe simulatoare, pe care ne antrenăm noi pe timpul iernii, concurs la care am ocupat locul III. Primul succes internațional a venit în anul 2015, la campionatul european din Cehia, unde în componența echipajului 8+1 am obținut medalia de bronz.
– Ce crezi că a stat la baza succesului tău și a echipei în cadrul căreia ai concurat, în această ramură a sportului, înălțimea, forța, determinarea, motivarea, etc.?
– În primul rând hotărârea de a nu abandona niciodată gândul că voi fi câștigător. În al doilea rând, la obținerea unui succes, participă o echipă managerială formată din antrenori, medici, susținători. Un impuls special a fost dat de antrenorul lotului olimpic de băieți Antonio Colamonici din Italia, care a schimbat sistemul de pregătire existent până atunci și, începând din 2017, ne-a motivat la fiecare antrenament, la fiecare concurs că suntem cei mai buni din lume la această probă, de 4 rame fără cârmaci și că trebuie și vom birui la Olimpiada de la Tokio. Și a avut dreptate.
– Spune-ne ce presupune antrenamentul cu o canoe? Mulți oameni cred că se vâslește toată ziua. E adevărat?
-Da, este adevărat că vâslim mult zilnic, cam 24 km dimineața și circa 20 km după-amiază. Dar antrenamentul nu se oprește aici. Mai e câte o oră și jumătate de bicicletă la sală, antrenament de forță la sală, cu greutăți și alte exerciții specifice pentru a dezvolta masa musculară și a putea rezista antrenamentelor și concursurilor la care urmează să participăm.
– Se spune că fiecare echipaj își are stilul său de a concura. Voi ce stil folosiți?
– Antrenamentele, ca și concursul propriu-zis, se realizează potrivit tacticii gândite de către echipa de antrenori. În cazul echipajului nostru facem mereu aceeași cursă. Luăm startul foarte rapid, ne menținem la 250 m, la jumătatea cursei, la 1.000 m, ne lansăm cu câteva lovituri cam 100 m, iar pe ultimii 250 m dăm tot ce avem mai bun în noi, ridicăm ritmul până la finiș. Și se pare că este un stil câștigător.
– Ai început în echipaj de 4 rame fără cârmaci, sau au existat și alte opțiuni în care ai încercat să obții rezultate excelente? În opinia ta, în această ramură de sport este mai ușor să obțineți rezultate individual sau cu echipa?
– Am început la dublu, apoi în echipaj de 4 rame fără cârmaci și 8 +1, dar pentru această olimpiadă, începând din 2017, ne-am pregătit în această formulă, care s-a dovedit câștigătoare. Cred că rezultate bune se obțin cu echipa. Pentru individual mai trebuie ceva, talent din naștere.
– Care dintre medaliile obținute îți este cea mai scumpă și de ce?
– Deși am obținut și alte medalii la diferite concursuri, cea mai scumpă pentru mine este cea de la Tokio. A fost o muncă grea, iar medalia de argint este recompensa pentru o muncă depusă de- a lungul celor cinci ani de pregătire.
– Ai observat vreo schimbare la tine atunci când ți-a crescut popularitatea? Te-a schimbat faima?
– În afară de faptul că am devenit mult mai cunoscut și mai căutat, în ultima perioadă de timp, eu am rămas același tânăr de la țară, care își vede de rostul său în viață.
– Care este ritmul tău de viață, acum că s-au terminat Jocurile Olimpice de la Tokio?
– După jocurile olimpice avem o binemeritată vacanță, dacă se poate spune așa. Dar până acum nu prea am avut parte de ea. În această perioadă au fost o multitudine de întâlniri de la cel mai înalt nivel și până la cele ca aceasta, de azi, organizată de filiala Botoșani a U.U.R., de fostul meu profesor de educație fizică Victor Semciuc. Pe 13 septembrie 2021, în cadrul unui eveniment organizat de Consiliul Județean și primăria Botoșani, ce s-a desfășurat în pădurea „Codrii de Aramă” – Lacul cu Nuferi din Ipoteşti, alături de campioana Olimpică Simona Radiş am fost desemnați cetățeni de onoare ai municipiului Botoşani, un lucru care ne obligă și mai mult.
– Ce activitate îți dă o senzație de relaxare? Voiajul? Cărțile? Muzica?
– Timp liber nu prea avem, doar duminica după-amiază, câteva ore, când îmi place să mă plimb sa mai citesc câte o carte și să ascult și o muzică bună. Și mai avem timp între concursuri, când putem ajunge acasă, să fim alături de cei dragi. În rest, muncă și iar muncă, căci așa se câștigă medaliile.
– Cariera de sportiv implică anumite dificultăți și o încărcătură emoțională. Ce sfaturi ai putea oferi pentru cei ce vor să îmbrățișeze această carieră?
– În primul rând să se gândească și să-și aleagă foarte bine drumul în viață. În al doilea rând să nu cedeze niciodată primelor obstacole sau greutăți ce apar în cariera aleasă. Să fie perseverenți și încrezători în forțele proprii și în ajutorul bunului Dumnezeu.
– Cum sărbătorește victoria Mugurel Semciuc? Singur, în familie sau cu colegii de echipaj?
– Deocamdată aștept să se termine perioada aceasta de întâlniri protocolare, apoi voi discuta cu familia și cu colegii mei de echipă și vom stabili ce vom face în timpul care a mai rămas până la reînceperea antrenamentelor.
– Cum a fost cursa finală? Erați siguri că veți câștiga?
– A fost o cursă grea, pentru că în finală au fost cele mai puternice ţări din lume. Noi ne-am făcut cursa noastră, pentru a obţine cel mai bun loc şi pentru a lua o medalie la Jocurile Olimpice. Sentimentele pe care le trăieşti când te vezi cu medalia sunt de nedescris. Simţi o bucurie foarte mare, nu poţi descrie acele momente de bucurie. În sport nimeni nu poate fi sigur de victorie. Sunt atâtea exemple care demonstrează lucrul acesta, în toate sporturile. Dar noi ne-am făcut cursa așa cum am pregătit-o la antrenamente, am dat totul din noi pentru a obține victoria finală. Nu a fost ușor, dar satisfacția este cu atât mai mare.
– Apropo, viteza și victoria sunt afectate de caracteristicile tehnice ale ambarcațiunii? Echipajul vostru avea o barcă specială?
– Echipajul nostru avea două bărci, am putea spune așa speciale, „gemene”, una care a fost trimisă la Tokio cu 6 luni înainte și alta cu care făceam antrenamente în aceleași condiții.
– Și în cele din urmă: care sunt planurile tale pentru viitor?
– În această toamnă se va lua hotărârea, se vor face selecții și vom vedea în ce formule ne vom pregăti în continuare pentru viitoarele concursuri naționale și internaționale.
– Și o ultimă întrebare. Care este părerea ta: nu ar fi binevenită o bază de antrenament pe lacul de la Rogojești? Măcar pentru tinere talente din această parte a țării, dacă nu se poate mai mult?
– Ar fi foarte utilă, chiar dacă nu va putea fi folosită tot timpul anului. Dar pentru asta ar trebui să se facă proiecte, poate cu atragerea banilor europeni. Ar trebui să se implice factorii de decizie începând de la nivel local și până la ministere. Dar, până atunci, noi vom încerca să ne facem datoria așa cum știm mai bine.
