Seminar international Tenshin Shoden Katori Shinto-ryu la Botosani

In perioada 4-6 octombrie, Asociatia AIKI DOJO Botosani a organizat seminarul international de Tenshin Shoden Katori Shinto-ryu, condus de Frederic Floquet – 5 dan Kobudo, vicepresedintele Federatiei Internationale de Aikibudo si Katori Shinto-ryu.

Vineri, antrenamentele s-au desfasurat la Botosani si la Suceava, iar sambata si duminica la sala CS Botosani. Au participat peste 50 de practicanti ai acestei discipline din Botosani, Suceava, Vaslui si Constanta.

„Ma bucur sa ma aflu din nou aici, la Botosani, dupa un an. Am intalnit aceeasi oameni simpatici, remarc progresul din punct de vedere al tehnicii, se observa munca depusa in decursul acestui an si vreau sa va laud dorinta si disponibilitatea de a invata”, a declarat Frederic Floquet, la incheierea seminarului.

Acesta s-a declarat incantat de orasul nostru si de bucataria traditionala romaneasca.

„Fata de Franta, consideram nivelul de aici unul incepator, dar in Franta se practica de peste 30 de ani aceste discipline. Sunteti pe drumul bun, se vede ca munciti si dorinta de perfectionare va vor permite ca peste cativa ani sa ajungeti la un nivel superior. Remarc fata de anul trecut ca au venit si mai multi copii sa practice Aikido. Va multumesc tuturor si fiecaruia in parte pentru aceste 3 zile de antrenament intensiv, si in mod special, domnului Sensei Cristian Carari si familiei sale, Asociatiei Aiki Dojo”, a mai spus Frederic Floquet.

Este al doilea seminar international concentrat pe studiul sabiei japoneze in zona de N-E a Romaniei si care este gazduit de orasul nostru.

Manifestarea a fost organizata in cadrul Proiectului „Aikido si Katori Shinto Ryu in Botosani” cu sprijinul Primariei Botosani.

Asociatia AIKI DOJO promoveaza disciplinele martiale japoneze: AIKIDO AIKIKAI si Tenshin Shoden Katori Shinto-ryu si in Suceava, datorita colaborarii fructuoase cu Universitatea „Stefan cel Mare”.

Detalii despre Tenshin Shoden Katori Shinto-ryu gasiti pe situl: www.usv.ro/aikido.

Tenshin Shoden Katori Shinto-ryu (天真正伝香取神道流) este una dintre cele mai vechi arte martiale japoneze, un exemplar al Koryu Bujutsu, a fost fondat de Iizasa Ienao, nascut in anul 1387 in satul Iizasa (Takomachi, Prefectura Chiba), situat in apropierea Altarului Katori.

Tenshin Shoden Katori Shinto-ryu a fost fondat in 1447, dar unii cercetatori sustin anul 1480 ca este mai exact din punct de vedere istoric. Tenshin Shōden Katori Shintō-ryū este unanim recunoscuta ca fiind cea care a conservat si transmis pana in prezent cel mai bine stilurile de lupta si strategia militara studiata de samuraii din vechime.

De altfel, ca o recunoastere a acestei stari de fapt, in anul 1960, scoala a fost prima care a primit vreodata din partea autoritatilor japoneze titulatura de „bun cultural intangibil”, demers menit sa prezerve in continuare aceasta traditie.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.