Home Sport VALERIU IFTIME, acționar FC Botoșani: „Nu mi-am revenit nici la Sfânta Liturghie”

VALERIU IFTIME, acționar FC Botoșani: „Nu mi-am revenit nici la Sfânta Liturghie”

Dezamăgit după umilința din meciul cu FCSB, Valeriu Iftime (60 de ani), patronul echipei FC Botoșani, a făcut o analiză după meciul pierdut cu scorul de 1-4.

Patronul botoșănenilor nu s-a arătat deloc mulțumit de evoluția echipei sale din meciul cu FCSB, chiar dacă antrenorul Marius Croitoru nu a avut la dipoziție cinci jucători, fiind infectați cu Covid-19.

„Sunt foarte trist după meciul de sâmbătă seară. Nu mi-am revenit nici la Sfânta Liturghie. Sunt teribil de revoltat. Vreau să schimbăm ceva și echipa să meargă din nou bine. Nu credeam că ajung aici. Vânzările din această vară nu au fost haotice, nu au fost pentru a face avere. Fotbaliștii care au fost vânduți erau ca și plecați de la club. Marko Dugandzic rămânea liber de contract la iarnă. Am vrut ca fotbalul să aibă o dinamică. Îmi e ciudă pentru meciurile trecute. Nu mă așteptam să ne bată Chindia sau UTA acasă, de exemplu”, a spus Valeriu Iftime.

Patronul de la FC Botoșani a vorbit la Digi Sport și despre susținerea pe care i-o oferă în continuare antrenorului echipei, cel care a terminat pe locul 3 cu FC Botoșani campionatul trecut.

„Măsurile pe care o să le iau nu sunt de genul să dau antrenorul afară. Am răbdare cu Marius Croitoru și cred că este un antrenor bun. E adevărat că sâmbătă seară nu am avut echipa completă, dar am făcut și foarte multe greșeli”, a mai spus Valeriu Iftime.

La final, omul de afaceri s-a referit și la refuzul Federației Române de Fotbal de a introduce arbitrul asistent video (VAR).

„Nu putem să ne lamentăm atâta timp cu tehnica, să nu avem VAR în România. Nimeni nu vrea să facă o ședință la nivel de Ligă sau FRF să discutăm despre VAR. Nu înțeleg de ce este această ignoranță. Vom dispărea din fotbal, pentru că nu ne pasă de tot ce e modern în acest sport”, a încheiat Valeriu Iftime la Digi Sport.

Exit mobile version