Ultimele informatii despre starea de sanatate a fostului campion de Formula 1 sunt imbucuratoare.
Michael Schumacher este spitalizat de peste trei luni in Franta, dupa un accident grav la schi.
Fostul pilot de Formula 1 face „mici progrese” care sunt incurajatoare, a precizat purtatorul de cuvant al germanului, Sabine Kehm, informeaza Mediafax.
„Sunt mici progrese care evident ne bucura foarte mult si ne dau mult curaj. Dupa cum am mai spus, sunt momente in care da semne de luciditate si de trezire, ceea ce este o veste buna”, a declarat Sabine Kehm, la postul german ARD.
Michael Schumacher a fost operat de doua ori la cap si a stat mai multe saptamani in coma indusa dupa accidentul suferit in 29 decembrie 2013, in statiunea franceza Meribel. In prezent, fostul pilot de Formula 1 se afla in faza de revenire progresiva din coma.