Mobilizare „la razboi” in CL pentru COSMIN ANDREI: PSD-istii tin cu toate puterile de scaunul lui! (FOTO)

LUPTA apriga a social-democratilor din Consiliul Local pentru scaunul de viceprimar. Mobilizare pentru Cosmin Andrei.

Cu toata impotrivirea consilierilor municipali PSD, o noua Hotarare de Consiliu Local il pune viceprimar pe Eugen Turcanu, in locul lui Cosmin Andrei.

CLICK PE POZA PENTRU A VEDEA GALERIA FOTO!

In sedinta de luni, circul a intrecut orice imaginatie.

Consilierii PSD s-au legat de orice amanunt pentru a impiedica reluarea procedurii de schimbare a viceprimarului din partea formatiunii lor politice, dupa anularea hotararilor luate intr-o sedinta anterioara. Asta in conditiile in care hotararea luata initial pentru schimbarea viceprimarului era de preferat sa urmeze calea atacului in instanta, stiut fiind ca aceasta cale i-ar asigura lui Cosmin Andrei inca luni bune sau chiar ani pe scaunul de viceprimar.

„Ducem in derizoriu toata munca noastra si tot ce am incercat sa facem aici, ducem in derizoriu votul nostru primit de la cetateni”, si-a exprimat impotrivirea consilierul PSD  Aura Simion.

Din tabara PDL, Catalin Alexa a explicat in cateva cuvinte ca ar fi de preferat  sa nu mai cheltuiasca municipalitatea bani pe procese, daca tot prefectul Costica Macaleti a considerat ca hotararile luate initial pentru schimbarea lui Cosmin Andrei si numirea lui Eugen Turcanu ca viceprimar nu sunt legale.

„Scutim niste bani publici, sa nu mai mergem la judecati”, i-a raspuns Catalin Alexa.

Cu toata impotrivirea grupului PSD, proiectele de hotarare pentru schimbarea viceprimarului social-democrat si numirea altuia, au fost votate pe ordinea de zi. Din acest moment, circul s-a desfasurat in toata „splendoarea” lui.

A fost cearta intre consilierii din grupurile adverse inca de la inceperea votului pentru anularea hotararii vechi prin care Cosmin Andrei a fost eliberaat din functie.

Mihai Tincu, presedintele comisiei de validare, si consilierul municipal liberal Stelian Plesca, si el membru al comisiei, au avut un schimb de cuvinte in contradictoriu, de la permisiunea membrilor comisiei de a sta in apropierea cabinei de vot. Liberalul a castigat, dar in scurt timp, social-democratilor parea sa le fi venit apa la moara.

Conservatorul Paul Onisa, atras in jocul social-democratilor

Paul Onisa, consilier municipal din partea Partidului Conservator, si-a aratat votul la  iesirea din cabina.

„Sa se consemneze, si-a aratat votul”, au sarit consilierii PSD, bucurosi ca au gasit motiv sa atace, pentru nerespectarea votului secret, hotararea cu pricina.

Si pentru ca nu mai incetau vocile din tabara PSD, ca s-a produs o ilegalitate, Florin Ghiorghita a propus reluarea votului. Propunerea sa a intampinat rezistenta maxima din tabara social-democratilor. Desi majoritatea consilierilor cerea reluarea votului, trei dintre membrii comisiei de validare au trecut la numararea voturilor.

Atunci, Florin Ghiorghita s-a ridicat revoltat de pe scaun, s-a indreptat spre masa cu buletinele de vot, a luat un buletin si l-a rupt, declarand ca, votul fiind ilegal, si l-a rupt. In timp ce unii consilieri isi faceau semnul crucii, se numarau voturile iar la masa consiliului se vota pentru anularea buletinelor si reluarea votului.

Consilierii PSD au parasit insa sala de sedinte, la fel si Paul Onisa, si astfel, ceilalti consilieri au putut relua votul, atat pentru anularea hotararilor pe care prefectul le-a declarat ilegale, cat si pentru noul proiect de schimbare a viceprimarului Cosmin Andrei.

Si, de asemenea, pentru a doua oara, Eugen Turcanu a fost ales de colegii din CL ca viceprimar.

„Astept sa-mi pregatiti pentru maine dimineata un birou”, i s-a adresat Eugen Turcanu primarului Ovidiu Portariuc.

Se pare insa ca si de aceasta data schimbarea va fi tergiversata.

Dupa sedinta, primarul Ovidiu Portariuc a declarat ca, din ce a auzit de la colegii sai de partid din Consiliul Local „au de gand sa atace hotararea”.

„Nu stiu exact pe ce motiv, nu am reusit inca sa discutam pe subiectul acesta”, a mai spus primarul Ovidiu Portariuc.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.