Lipsa euro din economie pune presiune pe leu

Evoluția leului de la începutul unei noi săptămâni a fost negativ, în ton cu datele prezentate de BNR, care indică creșterea de 9,057 miliarde euro a deficitului contul curent al balanţei de plăţi în primul semestru, față de 5,350 miliarde euro, în perioada similară a anului trecut.

Diferența dintre exporturi și importuri, ultimele stimulate de creșterea consumului, dar și majorarea inflației sunt tot atâția factori care pun presiune pe leu. Acestora li se adaugă criza politică, care are toate șansele să se întindă pe o perioadă mai lungă de timp.

Cursul euro a crescut luni de la 4,9432 la 4,9444 lei. Dimineață, înainte de deschiderea pieței locale, cotațiile au atins un minim de 4,935 lei, însă tranzacțiile s-au efectuat apoi în culoarul 4,942-4,947 lei.

Marți urmează să fie anunțat nivelul inflației din Statele Unite. Acesta a reprezentat un motiv de depreciere al euro la 1,1774-1,1817 dolari. În piața locală, cursul monedei americane a crescut de la 4,1754 la 4,1944 lei.

Media francului elvețian a coborât de la 4,5595 la 4,5497 lei. În schimb, cursul lirei sterline a crescut de la 5,7917 la 5,7958 lei.

Prețul gramului de aur a coborât, de la 241,4689 la 241,3710 lei, odată cu aprecierea monedei americane care a făcut ca uncia să scadă la 1.787-1.793 dolari.

BNR a continuat să sterilizeze excedentul de lei cu scopul de a face moneda națională mai scumpă, mișcare în linie cu politica sa de „control strict al lichidității de pe piața monetară”. Ea atras luni de la băncile comerciale 4,43 miliarde lei, la o dobândă de 1,25% egală cu cea de politică monetară, pentru o scadență de 7 zile.

Operațiunea nu a fost însoțită de o creștere a dobânzilor interbancare. Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a stagnat la 1,61%, maxim al ultimelor cinci luni. În schimb, indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a revenit de la 1,74 la 1,73% iar cel la 12 luni a scăzut de la 1,84 la 1,83%.

Monedele din regiune aveau o evoluție pozitivă. Media celei maghiare s-a apreciat de la 351,10 la 349,77 forinți/euro iar a celei  poloneze de la 4,5499 la 4,5386 zloți/euro.

Bitcoin avea o evoluție stabilă în culoarul 44.200-46.300 dolari iar ether fluctua între 3.170 și 3.430 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14.00.

Radu GEORGESCU

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.